Saturday, October 26, 2024
Jurnalism corect


Care sunt situațiile speciale în care poate fi emis pașaportul simplu temporar

By Florea Eva , in Stirile zilei , at 23 februarie 2024

Guvernul a adoptat, joi, un proiect care modifică și completează Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate. Prin acest act normativ, sunt revizuite condițiile pentru eliberarea pașaportului simplu temporar, în conformitate cu tendințele europene.

Pașaportul simplu temporar va fi acordat numai în circumstanțe speciale, de excepție, care implică o urgență în care este necesară călătoria în străinătate sau, după caz, continuarea călătoriei sau reglementarea șederii/situației juridice a cetățenilor români aflați în străinătate care nu mai dețin documente de călătorie valabile.

Potrivit Executivului, actul normativ reglementează posibilitatea ca datele biometrice și datele cetățenilor români să fie colectate o singură dată de personalul consular, la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României, dar să poată fi utilizate atât pentru eliberarea pașaportului simplu electronic, cât și pentru eliberarea titlului de călătorie sau a cărții electronice de identitate.

În cazul minorilor, există situații în care hotărârile instanțelor de judecată privind suplinirea acordului unuia dintre părinți pentru eliberarea pașaportului minorului sunt vagi și nu este clar dacă suplinirea a avut în vedere eliberarea unui singur document de călătorie sau eliberarea pașapoartelor până la dobândirea de către minor a capacității de exercițiu, conform Digi24.

Acest act normativ reglementează că eliberarea succesivă a mai multor pașapoarte simple electronice pentru minori se va efectua numai dacă în cuprinsul hotărârii judecătorești sau al ordonanței președințiale de suplinire a acordului unuia dintre părinți, instanța a stabilit, în mod expres, acest aspect.

De asemenea, actul mai prevede anularea informatică a paşapoartelor eliberate anterior persoanelor care au pierdut cetăţenia română, în situaţia în care acestea nu au respectat obligaţia legală de a preda documentele de călătorie în termen de 5 zile de la data pierderii cetăţeniei.

 

Foto: Pixabay

 

Comentarii