Stirile zilei

Situație revoltătoare privind activitatea serviciilor de informații. Parlamentul nu a mai adoptat rapoartele Comisiei de control asupra activității SRI din 2020

Fostul președinte al Comisiei SRI, senatorul Ioan Chirteș, a declarat că parlamentul nu a mai adoptat rapoartele Comisiei de control asupra activității SRI din 2020, în ciuda faptului că serviciul le-a trimis anual. El a adăugat că în aceste rapoarte se regăsesc informări despre legătura mișcării suveraniste cu „factori externi, în special Rusia”, relatează HotNews.

Legea prevede că SRI depune anual un raport de activitate în fața Parlamentului. Documentul este analizat, în prima fază, de Comisia de control asupra activității serviciului. După ce este aprobat de aceasta, raportul ajunge pe masa Birourilor Permanente Reunite, ceea ce reprezintă conducerea Parlamentului. Pasul următor îl reprezintă adoptarea în plenul reunit, adică unde participă toți senatorii și deputații. După îndeplinirea acestui ultim pas procedural, documentul devine public.

Ultimul vot dat în plenul reunit a avut loc în octombrie 2023 și a vizat raportul privind activitatea SRI din 2020. Toate rapoartele SRI din 2021, 2022, 2023 și 2024 au un caracter secret din cauza faptului că ele nu au ajuns, până acum, în plenul Parlamentului.

Parlamentul nu a discutat rapoartele din ultimii ani, în ciuda insistențelor președintelui Comisiei SRI

Fostul președinte al Comisiei SRI, Ioan Chirteș, a susținut că a solicitat la începutul fiecărei sesiuni parlamentare introducerea pe ordinea de zi a plenului rapoartelor privind activitatea serviciului. Cu toate acestea, demersul său nu a avut succes.

„Când am preluat în 2021 președinția Comisiei de control asupra activității SRI nu erau introduse în plen rapoartele de cinci ani. Într-o singură ședință au fost votate toate. Nu mi se pare normal și atunci am spus de la tribuna Parlamentului că descărcăm în 15 minute cinci ani de activitate a SRI… Colegilor nu li s-a părut o urgență, mie mi s-a părut o urgență”, a declarat acesta.

Ioan Chirteș a calificat drept nedemocratică lipsa unui director civil al SRI după mai bine de doi ani

El a criticat și lipsa de mai bine de doi ani a unui director civil al SRI, pe care a numit-o nedemocratică. Ioan Chirteș nu a reușit să obțină sprijinul parlamentarilor nici pentru numirea unei noi persoane în funcție.

„Nu este democratic nici să rămânem fără director civil la un serviciu de informații așa de important, cum e SRI, și nici ca rapoartele să nu ajungă în termen normal, într-o societate normală, să-l vadă și publicul larg cu ce ocupă acest serviciu. (…) Mi se pare grav că de doi ani de zile SRI nu are conducere civilă”, a adăugat politicianul.

Ce conțin rapoartele privind SRI care nu au fost încă aprobate de către legislativ

Ioan Chirteș a făcut referire la conținutul rapoartelor trimise de către SRI Parlamentului care nu sunt momentan publice din cauza neadoptării lor până în acest moment. Potrivit lui, documentele conțin informații despre „mișcarea suveranistă”.

„Se făcea legătura între mișcarea suveranistă și factori externi, în special Rusia. Decidenții politici au știut că mișcarea suveranistă are legătură cu Rusia, au fost informați de SRI. Vorbesc de decidenții politici la nivel de președinte, prim-ministru, miniștri. Ei primesc informări aproape zilnice, așa cum primesc și președinții Comisiei de control SRI”, a declarat fostul președinte al comisiei.

Articole Recomandate

Back to top button