Sunday, October 25, 2020
Jurnalism corect


Sindicatele din învățământ: Un cadru didactic ajunge să câștige 3.000 de lei după 25 de ani vechime

By Andreea Traicu , in Stirile zilei , at 22 august 2019 Etichete: , ,

Sindicatele din învățământ cer sancționarea senatorului PNL Florin Cîțu care a declarat ieri că salariile bugetarilor sunt duble față de cele din mediul privat și că ar trebui reduse sporurile, dar și celelalte beneficii de care au parte angajații de la stat. Reprezentanții cadrelor didactice critică afirmațiile senatorului PNL și cer liberalilor să își asume declarația acestuia. 

“În medie, salariile nete ale bugetarilor sunt duble faţă de cele din sectorul privat. DUBLE! Bugetarii trebuie să accepte să muncească fără vouchere, tichete de vacanţă, tot felul de sporuri, pensii speciale şi mai ales trebuie să accepte să fie concediaţi atunci când nu-şi fac treaba. A lucra în sectorul public nu trebuie să mai arate că un premiu. Ca şi cum cel care ajunge acolo a câştigat la loterie şi este aranjat pe viaţă”, este afirmația care a scandalizat nu numai sindicatele din învățătmânt, dar și pe cele din poliție. 

Potrivit unui comunicat al FSLÎ, în învățământ, un cadru didactic ajunge să câștige 3.000 de lei după 25 de ani vechime, iar un debutant, absolvent de studii superioare, are, la angajare, un salariu egal cu al unui muncitor necalificat din mediul privat. 

„Prin funcţia pe care o are ca senator al României, Florin Cîţu uită faptul că este plătit din bani publici, iar indemnizaţia de care beneficiază depăşeşte cu mult salariul unui profesor cu zeci de ani vechime. Aşa cum uită că este alesul oamenilor, inclusiv al acestor bugetari pe care îi denigrează în acest moment. Ceea ce este mai grav este faptul că domnul Cîţu nu are nici cel mai mic habar despre realitatea din şcoli, de exemplu, unde salariile personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic sunt departe de a fi la nivelul colegilor noştri din ţările UE”,  precizează sursa citată.

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW