Wednesday, April 24, 2024
Jurnalism corect


Sindicaliștii din educație declanșează greva de avertisment

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 17 ianuarie 2022

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” au decis, în baza rezultatelor referendumului desfășurat intern, declanşarea grevei de avertisment miercuri, 19 ianuarie 2022, cu încetarea lucrului în unitățile și instituțiile de învățământ unde există membri ai acestor organizații, în intervalul orar 11:00 – 13:00.

Principala revendicare este legată de majorarea salariilor, conform Legii adoptate de PSD în anul 2017, prin care veniturile cadrelor didactice ar fi trebuit fie indexate cu 16% încă din anul 2020. Guvernul Ciucă a aprobat pentru acest an o creștere de 4,5%, însă aceasta este considerată insuficientă de sindicaliști.

În același timp, profesorii cer Guvernului acordarea unor sporuri pentru condiții de muncă, plata orelor suplimentare, adoptarea unui act normativ „reparatoriu” prin care întregul personal didactic să beneficieze de calculul și plata „drepturilor salariale cuvenite conform tranșelor de vechime în învățământ”, dar și suplimentarea numărului de posturi. 

Aproximativ 100 de membri ai celor două federații, precum și ai FNS „ALMA MATER“, au pichetat joi, 13 ianuarie, sediile Guvernului, Partidului Social Democrat și Partidului Național Liberal. Acesta a fost cel de-al 4-lea protest organizat în fața Guvernului. La acestea se adaugă peste 20 de proteste organizate de sindicatele teritoriale afiliate celor două federații.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
MainNews

FREE
VIEW