Silvestru Șoșoacă a scăpat de ordinul de protecție, după ce a fost acuzat că l-a încălcat

Controversă în privința lui Silvestru Șoșoacă! Autoritățile au inițiat o anchetă pentru a determina dacă soțul senatoarei Diana Șoșoacă a încălcat un ordin de protecție, apropiindu-se de aceasta înaintea deciziei de revocare a ordinului.
Mai târziu, polițiștii au aflat despre hotărârea judecătorească care a anulat ordinul de protecție și i-au îndepărtat lui Silvestru Șoșoacă brățara de monitorizare.
„La data de 5 aprilie 2024, a fost emisă o alertă de proximitate cu privire la faptul că bărbatul a încălcat măsura dispusă prin ordinul de protecție provizoriu, emis anterior.
Polițiștii Secției 6 s-au deplasat la fața locului, bărbatul în cauză fiind depistat și condus la secția de poliție, în vederea întocmirii unui dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de încălcarea oricărei măsuri dispuse prin ordinul de protecție.
Ulterior, polițiștii au fost informați cu privire la revocarea ordinului de protecție, context în care sistemul de monitorizare urmează a fi demontat.”, transmis autoritățile.
Diana Șoșoacă a depus o plângere la poliție împotriva soțului ei, invocând că este supusă unei agresiuni emoționale și a fost agresată și fizic în trecut. Ca urmare a acestei plângeri, Silvestru Șoșoacă a fost solicitat să se prezinte la secția de poliție pentru instalarea unei brățări de monitorizare electronică.
„S-a emis un ordin provizoriu de protecție pentru acte de violență, pentru abuz psiho-emoțional, social, spiritual, cibernetic, evient și de violență fizică asupra mea și asupra fetiței mele. A menționat că am probleme psihice. El trebuia să depună dovezi. Nu am luat în viața mea medicamente, nu am nicio problemă psihică, nu am fost niciodată internată. În schimb dânsul m-a amenințat că dacă nu îmi dau demisia din funcția de senator va face în așa fel încât să mă facă de rușine. Am suportat cât am putut, până când el a ales să facă circul acesta pe toate televiziuinile, pentru că își dorește să fie candidat la alegerile prezidențiale. Are o ură pe femei, este un misogin total.”, declara Diana Șoșoacă.
foto: INQUAM_Photos_Octav_Ganea