Stirile zilei

Olanda susține aderarea României la spațiul Schengen

Guvernul Olandei a adoptat vineri, 2 decembrie, o poziție pozitivă față de aderarea României la Spațiul Schengen, relatează cotidianul din Țările de Jos, Dutch News.

Sursa citată mai arată că Olanda dă undă verde atât României, cât și Croației, dar și că își menține împotrivirea față de aderarea Bulgariei la spațiul de liberă circulație.

„România a reușit să răspundă în ultimele săptămâni tuturor solicitărilor autorităților olandeze.

Ca urmare a îndeplinirii tuturor condițiilor și tuturor angajamentelor asumate de noi, Guvernul Olandei tocmai a adoptat o poziție pozitivă față de aderarea României la spațiul Schengen”, a transmis europarlamentarul într-o postare pe Facebook.

Premierul Ciucă a salutat, pe Twitter, poziția Olandei.

„Salut recunoaşterea de către Guvernul Olandei a pregătirii României de a adera la Schengen ca un pas esenţial pentru atingerea acestui obiectiv, posibil prin dialog şi cooperare. Olanda este un partener valoros al ţării noastre. Suntem hotărâţi să continuăm să lucrăm împreună”, a scris premierul Nicolae Ciucă.

La rândul său, și ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a transmis un mesaj pe Twitter, în care i-a mulțumit omologului olandez, Wopke Hoekstra, pentru sprijin.

„Mă bucur să salut evaluarea și poziția pozitivă de astăzi a guvernului olandez în sprijinul aderării României la Schengen. Dialogul politic foarte strâns cu partenerii din Țările de Jos de la toate nivelurile a contribuit la fundamentarea unei abordări favorabile. Îi mulțumesc lui Wopke Hoekstra pentru tot acest sprijin”, a scris Aurescu pe Twitter.

Context

O echipă mixtă de experți, formată din reprezentanți ai Comisiei Europene, în calitate de coordonatori, și ai unor state membre, printre care și Țările de Jos, au efectuat, la jumătatea lunii noiembrie, o vizită în România complementară celei din 9-11 octombrie, a transmis Guvernul României pentru Main News.

Potrivit executivului, ultima vizită a avut, de asemenea, un caracter voluntar, similar celei din perioada 9-11 octombrie, având scopul de a contribui la consolidarea argumentației privind nivelul de pregătire al României în aplicarea acquis-ului Schengen.

Sursa foto: Pixabay

Articole Recomandate

Back to top button