Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Șerban Nicolae, rămas fără funcția de Șef al grupului PSD din Senat/”Oamenii mici au doar satisfacții mărunte”

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Politic Stirile zilei , at 4 iulie 2019 Etichete: , , , , ,

Decizia Vioricăi Dăncilă de a îi elimina din posturi cheie pe cei care i-au contestat anumite decizii în ultima vreme, stărnește reacții în PSD din partea opozanților. Codrin Ștefănescu și Liviu Pleșoianu au atacat conducerea partidului despre care afirmă că trădează oamenii care i-au votat. Șerban Nicolae, înlăturat de Viorica Dăncilă din funcția de șef al grupului PSD din Senat, a transmis un mesaj cu subînțeles. 

Șerban Nicolae, după ce a rămas fără funcția de la Senat

„TUSEA ȘI JUNGHIUL

„Oamenii mici au doar satisfacții mărunte. Și nu, nu mă refer la slugile „de execuție”, ci la stăpânii lor. Care-i țin pe 30 de arginți. La cursul valutar corect, bineînțeles”, scrie Șerban Nicolae, într-o postare pe Facebook.

Codrin Ștefănescu, susținător al lui Liviu Dragnea, acuză CEx-ul că „l-a decapitat” pe Șerban Nicolae. Liviu Pleșoianu spune că decizia CEx este „o mare mizerie”.

„Ce au inteles azi colegii mei din Cex-ul PSD dupa decizia CCR ? Nimic. L-au “decapitat” pe Serban Nicolae. Cica e prea obraznic…”, a scris Codrin Ștefănescu pe pagina sa de Facebook.

„Ați săvârșit azi o mare mizerie: mazilirea lui Șerban Nicolae pentru că nu a fost de acord cu decizia de a-l sprijini pe Isărescu pentru un nou mandat! Toate deciziile din ultimele săptămâni nu fac nimic altceva decât să-i trădeze pe oamenii care ne-au votat! Faceți praf acest partid, asta faceți…”, a scris Liviu Pleșoianu pe pagina sa de socializare.

sursa foto: Șerban Nicolae/ Facebook

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *