Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Separatiștii de la Tiraspol nu cer alipirea la Federația Rusă. Rezoluția adoptată de așa-zișii deputați

By Vîrban Robert , in Republica Moldova Stirile zilei , at 28 februarie 2024

Reuniți miercuri, 28 februarie, în cel de-al șaptelea congres extraordinar de când și-au autoproclamat independența, separatiștii de la Tiraspol au adoptat o rezoluție prin care cer sprijin internațional, inclusiv din partea Federației Ruse și Uniunii Europene, pentru a determina autoritățile constituționale de la Chișinău să renunțe la taxele vamale. Un eveniment propagandistic, care foarte probabil nu va avea niciun impact pe plan securitar. 

De la 1 ianuarie 2024 a intrat în vigoare noul Cod vamal al Republicii Moldova, în virtutea căruia firmele din Transnistria sunt obligate să achite taxe vamale către bugetul Republicii Moldova. Până la această dată, deşi companiile din regiunea transnistreană erau înregistrate la Chişinău ca agenţii economici moldoveni, ele plăteau taxe vamale la bugetul transnistrean.

Măsura a provocat un val uriaș de nemulțumire la Tiraspol. În încercarea de a presa Chișinăul să renunțe la noile taxe, liderii separatiști de la Tiraspol au convocat miercuri, 28 februarie, un al șaptelea congres extraordinar.

Cum s-au inflamat spiritele

Înainte de eveniment, Ghenadi Ciorba, un personaj numit „activist” de presa la Chișinău dar care trăiește nestingherit în regiunea transnistreană, a susținut că în cadrul acestuia ar urma să fie solicitată alipirea la Federația Rusă. Supoziția acestuia a fost interpretată imediat drept informație, fapt ce a stârnit un val de îngrijorare la București.

În realitate, Federația Rusă, care are staționați în Transnistria circa 10.000 de soldați, sub diverse steaguri, controlează de fato această regiune, pe care însă refuză de jure să o recunoască pentru a bloca apropierea Republicii Moldova de România, Uniunea Europeană și NATO. Acesta este și motivul pentru care, în 2006, un referendum pentru alipirea Transnistriei la Federația Rusă, aprobat cu un vot covârșitor, a fost ignorat de către Kremlin.

Mult zgomot pentru nimic

Acum, așa cum era de așteptat, rezoluția adoptată de cei aproximativ 600 de participanți la congresul extraordinar nu menționează nimic despre vreo alipire. Motivul? Oligarhii de la Tiraspol, în special Victor Gușan, patronul grupului Șerif, ar pierde beneficiile economice ale acordului de asociere dintre UE și Republica Moldova.

Potrivit datelor biroului pentru reintegrare, în anul 2023, exportul agenților economici din regiunea transnistreană către țările din UE a constituit 70,48%. Cu o cotă de 18,4% și şi un volum de 134,5 milioane de dolari, România se află pe locul 2 din totalul livrărilor de mărfuri.

În schimb, transnistrenii susțin, în primul rând, un apel către Consiliul Federației și Duma de Stat a Rusiei pentru a proteja Transnistria în fața „presiunii crescânde din partea Chișinăului”. Apeluri similare sunt îndreptate către alte instituții internaționale, cum sunt Secretarului General al ONU, OSCE, CSI, Parlamentul European și Crucea Roșie.

Rezoluția: „Aleșii locali” din regiunea transnistreană au decis în cadrul congresului (traducere realizată de Zona de Securitate):

1. Adoptarea unui apel către Consiliul Federației și Duma de Stat a Rusiei cu rugămintea de a proteja Transnistria în fața presiunii crescânde din partea Chișinăului, ținând cont de faptul că peste 220.000 de cetățeni ruși locuiesc permanent în regiune, precum și având în vedere experiența pozitivă a Rusiei de pacificator la Nistru și statutul său de garant și mediator în procesul de negocieri în problema transnistreană.

2. Adoptarea unui apel adresat Secretarului General al ONU cu solicitarea de a lua în considerare drepturile inalienabile ale „poporului transnistrean”, garantate de normele internaționale, pentru a stopa încălcarea de către Chișinău a drepturilor și libertăților localnicilor din stânga Nistrului și pentru a preveni provocările ce conduc la escaladarea tensiunii.

3. Adoptarea unui apel către participanții la procesul de negocieri în formatul „5+2”.

4. Adoptarea unui apel către Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) cu solicitarea de a influența administrația la Chișinău să revină la un dialog adecvat în cadrul procesului de negocieri și pentru a asigura condiții în vederea soluționării civilizate a conflictului.

5. Adoptarea unui apel către Adunarea Interparlamentară a CSI cu solicitarea de a interveni în vederea neadmiterii escaladării situației la Nistru.

6. Adoptarea unui apel către Parlamentul European cu solicitarea de a determina Chișinăul să înceteze presiunile și încălcarea drepturilor și libertăților transnistrenilor.

7. Adoptarea unui apel către Comitetul Internațional al Crucii Roșii cu solicitarea de a garanta condiții pentru asigurarea drepturilor, intereselor și libertăților sociale și umanitare ale tuturor locuitorilor din stânga Nistrului.

Comentarii