Separatiștii de la Tiraspol cer creșterea numărului de „pacificatori” ruși
Autoritățile separatiste de la Tiraspol iși doresc creșterea contingentului de „pacificatori” ruși în regiunea transnistreană, cel puțin asta a declarat reprezentatul așa-numitei Republici Moldovenești Nistre în Federația Rusă, Leonid Manakov, într-un interviu acordat agenției Ria Novosti, citat de Newsmaker.md.
Oficialul susține că solicitarea este argumentată de „riscurile de securitate sporite” în adresa regiunii.
„În 1995, Rusia, printr-o decizie unilaterală, care nu a fost convenită la nivelul Comisiei mixte de control, a decis reducerea propriului contingent la două batalioane de puști motorizate, deși inițial erau șase. Adică, actuala componență numără până la 450 de pacificatori ruși care acționează permanent în zonă, în timp ce efectivul de personal, stabilit prin actele comisiei, este de 3.100 de oameni” – a spus Manakov.
Aproape 10.000 de militari ruși
În regiunea transnistreană a Republicii Moldova, Federația Rusă staționează peste 2.000 de militari. Este vorba de, potrivit Zonadesecuritate.md, circa 1.700 de militari în grupul operativ, fondat pe scheletul fostei Armate a 14-a, și circa 430 de militari în contigentul de „pacificare”.
Lor li adaugă alți aproximativ 6.000 – 8.000 de militari aflați sub comanda așa-ziselor autorități de la Tiraspol.
După anexarea ilegală a peninsulei Crimeea în anul 2014 și declanșarea agresiunii armate în Donbas, Federația Rusă a întâmpinat mari probleme în rotirea militarilor care se află staționați în zona sub steagul său din cauza interdicțiilor de survol aplicate de Ucraina. Prin urmare, Armata rusă a fost nevoită să încorporeze localnici, fără experiență reală de luptă.
Scurt istoric al ocupației rusești în Transnistria
În 1990, pentru a împiedica orientarea către România și Occident a Republicii Moldova, pe fondul începerii destrămării blocului comunist, Moscova a încurajat separatismul din regiunea transnistreană, care în 1990 și-a autoproclamat independența față de RSS Moldovenească.
Ajutați de trupele sovietice, separatiștii și-au consolidat controlul, atacând secțiile de poliție situate pe malul stâng al Nistrului. În 1992, după ce Republica Moldova și-a declarat independența, noile autorități constituționale au încercat să stabilizeze militar situația în regiune, însă nu au reușit.
Separatiștii, bine echipați de Moscova, au rezistat pe poziții, totul culminând cu intervenția Armatei a 14-a în sprijinul acestora. Conflictul militar s-a încheiat în acel an 1992, după patru luni de ostilități, însă Moscova controlează și astăzi regiunea transnistreană prin intermediul unui guvern-marionetă și al trupelor militare pe care le staționează ilegal.
De-a lungul anilor Federația Rusă a încercat să „rezolve” conflictul în termenii săi, scopul fiind acela de a controla politic Republica Moldova. În 2003, Moscova, prin intermediul lui Dmitri Kozak, care la acea vreme, la fel ca și acum, era responsabil la Kremlin de acest dosar, a propus un plan de federalizare a Republicii Moldova, care îi garanta o influență suficient de mare și care îi permitea să instaleze în regiune o bază militară (Popescu, 2013). În final, pe fondul amplelor proteste de la Chișinău și probabil al altor aspecte, care au rămas însă la stadiul de speculații, președintele Republicii Moldova de la acea vreme, Vladimir Voronin a respins în ultima clipă oferta Moscovei.
Practic, de la acea vreme, aceasta a fost strategia Federației Ruse pentru a controla destinele Republicii Moldova. Asta explică și de ce Moscova nu a recunoscut așa-zisul referendum, organizat în anul 2006 pe teritoriul controlat de separatiști, în care peste 98% dintre cei prezenți ar fi votat pentru „independență și integrare potențială în viitor cu Rusia”.
Comentarii