Saturday, July 2, 2022
Jurnalism corect


Senatorul Ilie Niță, acuzat de evaziune fiscală, renunță la ALDE pentru PSD

By Andreea Traicu , in Politic Stirile zilei , at 28 august 2019 Etichete: ,

ALDE pierde un senator acuzat de evaziune fiscală și de instigare la abuz în serviciu. Ilie Niță și-a dat, miercuri, demisia din partidul lui Călin Popescu Tăriceanu. Pentru a își continua activitatea parlamentară, el a ales PSD. 

Ilie Niță este acuzat de evaziune fiscală, instigare la abuz în serviciu şi efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia. Acesta este cercetat pentru că, prin intermediul firmei Nil Construct a avut încasări  de peste 700.000 de lei pentru care nu a plătit taxe și impozite.

„În perioada 2012 – 2017, inculpatul Ilie Niţă, în calitate de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Suceava şi ulterior senator în Parlamentul României, a exercitat atribuţiile de administrare şi control a unei societăţi comerciale, deşi, potrivit statutului societăţii, administrator era o altă persoană. Inculpatul a acţionat în aceeaşi manieră şi după intrarea societăţii în procedură de insolvenţă, din dispoziţia judecătorului sindic, deşi prerogativele acestei funcţii au fost preluate de către inculpatul Florin Ivanovici, în calitate de lichidator judiciar.

Lichidatorul judiciar a facilitat continuarea activităţii comerciale de către inculpatul Ilie Niţă, în numele acelei societăţi, perioadă în care acesta a realizat încasări în valoare totală de 706.466 de lei, neevidenţiate şi nedeclarate organelor fiscale. Astfel, a fost creat un prejudiciu material în acelaşi cuantum creditorilor firmei respective, întrucât sumele de bani obţinute nu au fost aportate la masa credală în vederea stingerii debitelor (care se ridicau la nivelul sumei de 1.215.952 lei)”, susțin procurorii suceveni.

 

 

 

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW