Sunday, July 25, 2021
Jurnalism corect


Șeful Poliției de Frontieră, bilanț al primelor șase luni din 2021: Au fost confiscate peste 4.600 de tone de deșeuri

By Matthew Garvey , in Stirile zilei , at 22 iulie 2021

Polițiștii de frontieră au confiscat, de la începutul anului 2021, peste 4.600 de tone de deșeuri, în cadrul unor acțiuni punctuale sau derulate în colaborare cu Garda Națională de Mediu și Direcția Generală a Vămilor, a declarat șeful IGPF, chestorul principal de poliție Liviu Bute.

În primele şase luni ale acestui an, am avut o creştere de peste 50% a numărului total de infracţiuni constatate în zona de competenţă a Poliţiei de Frontieră faţă de perioada similară a anului trecut. Mă refer la trecerile şi tentativele de trecere ilegală a frontierei, traficul de migranţi, contrabandă. De asemenea, se evidenţiază tendinţa de expansiune a activităţilor din sfera transporturilor ilegale de deşeuri. De la începutul acestui an, poliţiştii de frontieră au intervenit în 106 cazuri, reuşind confiscarea a peste 4.600 tone de deşeuri, fie în intervenţii punctuale, fie în cadrul unor acţiuni de amploare desfăşurate în colaborare cu Garda Naţională de Mediu şi Direcţia Generală a Vămilor”, a declarat Liviu Bute, în cadrul unei ceremonii organizate cu ocazia zilei Poliției de Frontieră, citat de Agerpres.

Polițiștii de frontieră au primit o donație din partea companiei British American Tobacco, ce constă în 250 de camere de supraveghere cu senzor de mișcare, catalogate de șeful IGPF drept „al treilea ochi al Poliției de Frontieră”.

În plus, 180 de polițiști de frontieră au fost avansați în gradul profesional următor înainte de a îndeplini stagiul minim, pentru merite deosebite dovedite în cadrul misiunilor operative. Avansarea a fost aprobată de ministrul de Interne, Lucian Bode.

Sursă foto: politiadefrontiera.ro

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW