Șeful Jandarmeriei București, demis după amenda dată organizatorului marșului „Colectiv”
Șeful Jandarmeriei București, colonelul Cristea Ionuț Cătălin, a fost schimbat din funcție, la o zi după ce organizatorul marșului de comemorare a victimelor Colectiv, Marian Răduna, a fost amendat cu 3.000 de lei pentru depășirea orei prevăzute în protocolul de desfășurare.
Potrivit unui comunicat transmis vineri de Jandarmeria Română, începând cu data de 1 noiembrie, funcția de director general al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti va fi ocupată de colonelul Toma Marius Cezar, actualul inspector-șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș.
„Vă informăm faptul că, începând cu data de 01 noiembrie, colonelul Toma Marius Cezar este împuternicit în funcţia de director general al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti. Precizăm faptul că această funcţie era temporar vacantă de la finalul lunii august, ca urmare a faptului că domnul general-maior Cătălin Stegăroiu a fost împuternicit în funcţia de prim-adjunct al inspectorului general al Jandarmeriei Române”, se arată în comunicatul oficial.
Șeful Jandarmeriei Române și-a cerut scuze
Tot vineri, șeful Jandarmeriei Române, Alin Mastan, a transmis public scuze pentru incidentul produs la marșul „Colectiv”.
„În primul rând doresc să exprim în mod public scuze pentru incidentul produs. Deşi vorbim despre o situaţie singulară, este un moment regretabil, cu atât mai mult cu cât evenimentul avea un profund caracter emoţional şi simbolic. Regretăm sincer acest incident, care este unul izolat. Din această situaţie vom trage concluziile necesare şi vom învăţa lecţiile care se impun, astfel încât în viitor să gestionăm astfel de momente cu mai mult echilibru”, a declarat Alin Mastan.
Șeful Jandarmeriei a mai precizat că, deși existau temeiuri legale pentru sancționarea organizatorului, particularitățile evenimentului trebuiau tratate cu mai multă înțelegere.
„Chiar dacă din punct de vedere legal au existat elemente care, formal, puteau constitui temeiul aplicării unei sancţiuni contravenţionale, considerăm că este esenţial să avem în vedere particularităţile evenimentului. Vom analiza situaţia şi vom dispune măsuri în consecinţă”, a adăugat Mastan.



