Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Șeful DGA, implicat în scandalul ofiţerului din Olt care a avut un conflict cu un judecător ÎCCJ, s-a pensionat

By Ana Teșcan , in Stirile zilei , at 25 august 2023 Etichete:

Președintele Klaus Iohannis a semnat vineri, 25 august, decretul privind încetarea raporturilor de serviciu ale șefului Direcției Generale Anticorupție (DGA), chestorul de poliție Liviu Vasilescu. În prima jumătate a lunii august, un ofițer din cadrul DGA Olt l-a acuzat pe Vasilescu că l-ar fi amenințat, pe fondul unui conflict pe care tânărul ofițer l-a avut cu Alin Sorin Nicolescu, judecător în cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în timpul susținerii examenului de licență.

Cererea lui Vasilescu ar fi fost depusa anterior scandalului generat de dezvăluirile tânărului ofițer DGA Gheorghe Giorgian Cioriia, potrivit Aktual24.

Neînțelegerile dintre polițistul Ciorîia și judecătorul Alin Sorin Nicolescu s-ar fi declanșat în timpul desfășurării examenului de licență la Facultatea de Drept European din cadrul Universității Nicolae Titulescu, unde polițistul avea calitatea de student, iar judecătorul pe cea de cadru didactic.

Polițistul Ciorîia susține că nereușind să ajungă foarte rapid la profesor atunci când acesta striga numele studenților, pentru a-i putea prezenta cartea de identitate, magistratul „a procedat într-o maniera malițioasă, folosind următoarele cuvinte «hai bă ce faci, stau după tine»”. Drept răspuns, Corîia relatează că l-a apostrofat pe profesor cu privire la faptul că a întârziat circa 20 de minute. Schimburile de replici dintre cei doi ar fi continuat și în timpul examenului. Mai mult, polițistul acuză că magistratul i-ar fi notat pe o foaie datele de pe cartea de identitate.

Varianta profesorului este ușor diferită. Magistratul s-ar fi înfuriat, spune el, după ce polițistul ar fi încercat să își dovedească identitatea cu ajutorul legitimației de serviciu, iar nu cu cartea de identitate.

„La intrarea în examen așteptau vreo 200 de studenți. Acest domn, în loc să vină cu legitimația de student sau cu buletinul, îmi arată legitimația de polițist”, a explicat judecătorul Nicolescu, într-o declarație acordată pentru Mainnews.ro.

Conflictul dintre profesor și student nu s-a încheiat însă în sala de examen. Polițistul relatează că șefii DGA i-ar fi cerut să meargă la sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a-și cere scuze față de judecător. Mai multe detalii, aici.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii