Friday, February 23, 2024
Jurnalism corect


Șeful CCR: Îmi doresc o deschidere mai mare a Curţii Constituţionale în raport cu celelalte autorităţi

By Diochetanu Andreea , in Justitie Stirile zilei , at 3 iulie 2022

Șeful Curții Constituționale a României (CCR) a transmis duminică, 3 iulie, că își dorește o deschidere mai mare a Curţii în raport cu celelalte autorităţi, în contextul Zilei Justiției, sărbătoriră în prima duminică din luna iulie.

„Această zi a fost instituită (…) pentru a marca rolul şi importanţa puterii judecătoreşti, ale partenerilor justiţiei, ale tuturor oamenilor legii în încercarea de consolidare a statului de drept, fiind și un bun prilej pentru consolidarea relaţiilor instituţionale.

La ceas aniversar, le urez mult succes tuturor profesioniștilor dreptului care contribuie, prin activitățile lor specifice, la o mai bună administrare a justiției!

În scopul creșterii calității actului de justiție constituțională și pentru o mai bună explicare a deciziilor Curții, dar și pentru ca instanța noastră de contencios constituțional să cunoască mai bine preocupările din domeniul celorlalte profesii juridice, îmi doresc o deschidere mai mare a Curții Constituționale în raport cu celelalte autorități publice și cu reprezentanții tuturor profesiilor juridice”, a transmis președintele Curții Constituționale, Marian Enache.

Acesta a adăugat că justiția vizează drepturile și libertățile fundamentale ale oamenilor, precum și interesele lor legitime, care trebuie garantate printr-o justiție dreaptă.

„Așa cum se exprima un mare gânditor, judecătorul trebuie întotdeauna „să asculte politicos, să răspundă cu înțelepciune, să cântărească prudent și să decidă imparțial””, se mai arată în mesajul șefului CCR.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW