Sunday, December 10, 2023
Jurnalism corect


Șeful cancelariei prim-ministrului: Există toate scenariile pe masă, inclusiv posibilitatea prelungirii stării de urgență

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 3 mai 2020 Etichete: , , , ,

Autoritățile nu exclud niciun scenariu pentru perioada de după 15 mai, inclusiv varianta prelungirii stării de urgență, a explicat duminică Ionel Dancă, șeful cancelariei prim-ministrului.

Ionel Dancă s-a arătat îngrijorat de apariția unor noi focare de COVID-19, pe fondul relaxării populației și a ținută să precizeze că măsurile de relaxare vor fi adoptate doar în funcție de evoluția situației epidemiei.

„Este clar că, luând în calcul evoluția epidemiologică din ultimele zile, nu trebuie sa ne grăbim cu măsurile de relaxare. Scenariile pe care le-am avut în lucru de la începutul crizei ne arătau o creștere a numărului de cazuri în a doua jumătate a lunii aprilie. Situația rămâne în continuare riscantă. Am încercat în ultima perioada să enunțăm diverse scenarii pentru a le da speranța românilor că situația va reveni la normal. Acest lucru depinde de evoluția infecțiilor. În ultimele zile, în ciuda tuturor recomandărilor și pe fondul relaxării populației, au apărut noi cazuri și focare. (…) Din păcate, nu putem să ne luăm decizii de relaxare doar din perspectiva nerăbdării populației. Există toate scenariile pe masă. Există inclusiv posibilitatea prelungirii stării de urgență, există scenariul modificării acestei situații și declarării stării de alertă, așa cum există și posibilitatea renunțării la starea de urgență.”

Potrivit lui Ionel Dancă, restaurantele și mall-urile vor rămâne foarte probabil închise și după 15 mai, iar eventualele măsuri de relaxare ar putea cuprinde redeschiderea parcurilor, cu excepția locurilor de joacă pentru copii.

„Conform scenariilor, sunt anumite zone care prezintă un risc ridicat de răspândire a infecțiilor și în ciuda așteptărilor populației, cum sunt restaurantele, mall-urile, care nu vor fi în prima linie a măsurilor de relaxare. Ne gândim să dăm părinților posibilitatea de a ieși în parc la plimbare cu copiii, menținând locurile de joacă închise”, a spus Ionel Dancă la Digi24.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW