Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Șeful Cancelariei premierului, după modificarea în Senat a legii privind starea de alertă: Aceşti politicieni pun sub semnul întrebării gravitatea epidemiei

By Vîrban Robert , in Politic Stirile zilei , at 12 mai 2020 Etichete: , , ,

Șeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, s-a arătat extrem de nemulțumit de modificările semnificative care au fost făcute de Senat la legea privind starea de alertă, inițiată de către Guvern.

Ionel Dancă a explicat că toate restricțiile care au fost propuse de Guvern în această lege au ca scop general protejarea populației.

„Este un gest grav de tot ceea ce se întâmplă în Parlament din partea majorităţii controlată de PSD pentru că duce războiul pe care Guvernul îl poartă împotriva unui virus extrem de periculos, un virus ucigaş, duce acest război pe un teren politic, juridic, abstract, din care oamenii nu înţeleg nimic, ba dimpotrivă, pun sub semnul întrebării aceşti politicieni, inclusiv gravitatea acestei epidemii şi pericolul real de infectare al oamenilor şi de îmbolnăvire. Este un fapt extrem de grav amputarea unui proiect de lege înaintat de Guvern tocmai pentru a putea avea la îndemână instrumentele legale pentru a putea adopta măsurile necesare, după încetarea stării de urgenţă, astfel încât să ieşim din această perioadă într-o strategie graduală, înţelegând că oamenii au răbdarea pusă greu la încercare, dar toate aceste măsuri sunt pentru a salva vieţi şi sănătatea oamenilor trebuie să fie prioritară”, a declarat Ionel Dancă, la Digi 24, citat de News.ro

În același timp, Ionel Dancă a spus că speră ca acest proiect de lege să revină la forma propusă de Guvern, în Camera Deputaţilor.

„Sperăm ca acest proiect de lege care a rezultat în urma dezbaterilor din Senat să revină şi să fie reîntregit la varianta propusă de Guvern, mâine în Camera Deputaţilor, că poate noaptea este un sfetnic bun pentru acei politicieni care caută capital electoral într-un moment când acest lucru este total nepotrivit şi de-a dreptul absurd”, a mai spus Ionel Dancă.

Proiectul de lege privind starea de alertă, transmis de Guvern Parlamentului, a fost adoptat de Senat, cu modificări semnificative. Parlamentarii au eliminat restricțiile de circulație, au permis redeschiderea teraselor și au luat ministrului Sănătății dreptul de a demite persoanele cu funcții de conducere din spitale. De asemenea, Comitetul Național pentru Situații de Urgență va avea un rol diminuat, fiind organismul care propune măsuri, nu cel care le dispune.

Pentru a intra în vigoare, proiectul va trebui votat și de Camera Deputaților, care este for decizional în acest caz.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] Information on that Topic: mainnews.ro/seful-cancelariei-premierului-dupa-modificarea-in-senat-a-legii-privind-starea-de-alerta-acesti-politicieni-pun-sub-semnul-intrebarii-gravitatea-epidemiei/ […]

  • … [Trackback]

    […] Read More Info here on that Topic: mainnews.ro/seful-cancelariei-premierului-dupa-modificarea-in-senat-a-legii-privind-starea-de-alerta-acesti-politicieni-pun-sub-semnul-intrebarii-gravitatea-epidemiei/ […]

  • … [Trackback]

    […] Read More to that Topic: mainnews.ro/seful-cancelariei-premierului-dupa-modificarea-in-senat-a-legii-privind-starea-de-alerta-acesti-politicieni-pun-sub-semnul-intrebarii-gravitatea-epidemiei/ […]

  • … [Trackback]

    […] Read More Info here on that Topic: mainnews.ro/seful-cancelariei-premierului-dupa-modificarea-in-senat-a-legii-privind-starea-de-alerta-acesti-politicieni-pun-sub-semnul-intrebarii-gravitatea-epidemiei/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW