Sunday, May 5, 2024
Jurnalism corect


Șeful AEP, trimis în judecată în dosarul în care este acuzat de abuz în serviciu – SURSE

By Matthew Garvey , in Justitie Stirile zilei , at 22 noiembrie 2021

Constantin Mitulețu-Buică, președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), ar urma să fie trimis în judecată luni, 22 noiembrie, pentru abuz în serviciu, după ce după ce, în 2019, a destituit doi directori ai instituției, potrivit unor surse Main News.

Ancheta a fost condusă de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, iar rechizitoriul ar urma să ajungă în cursul zilei pe masa judecătorilor.

Constantin Mitulețu-Buică a fost pus sub acuzare de procurori în luna martie, după ce ar fi blocat mai multe posturi din cadrul AEP și nu a organizat concursuri pentru ocuparea lor.

„Este vorba despre sancționarea a doi angajați cu avertisment, care ulterior au și demisionat. Au fost trecuți de pe funcție de conducere pe funcție de execuție. Fiind sub presiunea comisiei de anchetă, finalizarea referendumului și alegerile europarlamentare, au decis să demisioneze. Au văzut că trebuie să stea 30 de zile, conform legii, așa că au cerut acordul părților. Au plecat pe cale amiabilă. (…) Nu mă consider vinovat absolut cu nimic. Consider că am luat cea mai bună măsură la momentul acela, mai ales că eram în timpul organizării alegerilor parlamentare. (…) Dosarul a pornit de la plângerile acestor angajați”, a declarat Constantin Mitulețu-Buică, pentru Mainnews.ro, în luna martie.

Într-un comunicat transmis pe 31 iulie 2019, reprezentanții PNL îl acuzau pe șeful AEP că a concediat directori din instituție pe criterii politice.

„Somăm preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Constantin Mituleţu-Buică, să oprească urgent acţiunea de PSD-izare a instituţiei, pe care a început-o în ultima vreme. Este strigător la cer faptul că directori din cadrul AEP sunt demişi pe bandă rulantă doar pentru că nu au simpatii politice faţă de PSD, având un comportament apolitic, aşa cum este firesc şi cum, de altfel, le impune legea. În locul acestora sunt aduse persoane fidele politic şefului instituţiei şi promovate, ulterior, pe funcţii de conducere”, se arăta într-un comunicat al PNL.

Constantin Mitulețu-Buică a fost desemnat de PSD în funcția de șef al AEP, după retragerea din cursă a lui Mircea Drăghici, trezorierul partidului.

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *