Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Șefii Black Cube, acord cu DIICOT pentru o pedeapsă cu suspendare în dosarul spionării Laurei Codruța Kövesi 

By Vîrban Robert , in Justitie Stirile zilei , at 7 februarie 2022

Şefii agenţiei internaţionale de business intelligence şi consultanţă strategică, Black Cube – Dan Zorella, Avi Yanus şi Gal Farchi – s-au înțeles cu procurorii DIICOT pentru o pedeapsă de 2 ani şi 11 luni de închisoare cu suspendare şi un termen de supraveghere de 3 ani, fiecare, în dosarul spionării fostei şefe DNA, Laura Codruţa Kövesi, notează G4media.ro.

Acordul de recunoaştere a vinovăţiei a fost parafat pe 9 septembrie 2021, iar instanţa trebuie să dea un verdict de confirmare pe 17 februarie.

Aceștia sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, acces ilegal la un sistem informatic, transfer neautorizat de date informatice, fals informatic, operaţiuni ilegale cu dispozitive şi programe informatice şi violarea secretului corespondenţei. Ei ar fi pus la cale operaţiunea Tornado de spionare şi hărţuire a fostei şefe DNA, Laura Codruţa Kovesi, la solicitarea unor clienţi ce urmează a fi indentificaţi şi traşi la răspundere penală.

În răspunsul transmis de DIICOT către G4media, parchetul menționează că șefii Black Cube au ajutat ancheta şi au pus la dispoziţia procurorilor banii primiţi de la clienţii care au comandat operaţiunea de spionare a fostei şefe DNA.

Potrivit unor surse oficiale, citat de G4media, suma pusă la dispoziţia DIICOT de şefii Black Cube este de 115.000 lire sterline, plus dovada promisiunii unui onorariu de succes de 335.000 de lire sterline (care nu a mai fost dat ca urmare a eşecului operaţiunii).

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *