Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Șefa interimară a DIICOT, Giorgiana Hosu, interviu la MJ: România este considerată țară de tranzit pentru droguri de mare risc/Salarizarea insuficientă, printre vulnerabilități/ S-a făcut tot ce era posibil în cazul Caracal/Îmi asum problemele de comunciare

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Justitie Stirile zilei , at 17 ianuarie 2020 Etichete: , ,

Șefa interimară a DIICOT, Georgiana Hosu, participă la cursa pentru funcția de procuror-șef plin al parchetului antimafie și susține, vineri, interviul în fața comisiei de specialitate a Ministerului Justiției. 

Georgiana Hosu a preluat, în octombrie anul trecut, atribuțiile de șef al instituției după ce  Felix Bănila a fost demis de președintele Klaus Iohannis.

Georgiana Hosu lucrează în DIICOT din 1998. La momentul preluării conducerii interimare, Hosu era procuror-șef adjunct în DIICOT. Aceasta a fost procuror-șef al Biroului de combatere a macrocriminalității economico-financiare din 2007 până în 2013.

România este considerată țară de tranzit pentru droguri de mare risc

Georgiana Hosu spune că grupările infracționale curde și albaneze sunt interesate de depozitarea drogurilor în România și că țara noastră este un loc de tranzit pentru drogurile de mare risc care trebuie să ajungă în vestul Europei.

„Am constatat ca tendințe, pentru sfârșitul anului 2019: a  crescut numărul migranților pe ruta est-mediteraniană și Balcani și s-a intensificat activitatea grupărilor infracționale din zonă. În România acest fapt e scăzut. Am constatat că grupările curde și albaneze sunt interesate de depozitarea drogurilor în România. România este considerată țară de tranzit pentru droguri de mare risc, dar nu rută principală către vest. Drogurile sintetice, precum ecstasy, sunt aduse în România pentru consum. Capturile de la noi din ultimii doi ani relevă existența în priximitatea țării noastre a unor depozite importante de droguri.

Gruprile criminale organizate autohtone acționează în general ca extensii a unor rețele mai mari. Consumul și traficul intern este în continuă creștere și mă refer la substanțele pishoactive și la cannabis. A crescut în ultimii 3 ani producția de cannabis, dar și numărul de culturi”, a spus Georgiana Hosu.

„Pornografia cu copii este de cele mai multe ori generată de părinții lor”

În ceea ce privește criminalitatea informatică, Gabriela Hosu spune că aceasta a evoluat în ultimii ani, dând exemplu chiar cazurile de pornografie infantilă cu copii, materiale care, de cele mai multe ori spune aceasta, sunt generate de părinții lor.

„Criminalitatea informatică a evoluat în ultimii ani. România este prezent atât țară sursă cât și țară țintă. Este foarte des folosită pentru spălarea banilor proveniți din criminalitatea informatică. A crescut pornografia infantilă. Ce este grav este că materialele online de exploatare sexuală a copiilor sunt de cele mai multe ori autogenerate sau sunt generate de părinții acestora”, spune procurorul-șef interimar.

„Fluctuația de personal duce la situații ca cea a cazului Țăndărei”

Georgiana Hosu susține că fluctuația de personal este una din vulnerabilitățile DIICOT pe care le-a identificat și spune că acest fapt poate duce la întârzierea sentințelor date de instanțele de judecată, exact cum s-a întâmplat în cazul Țăndărei.

„În cadrul vulnerabilităților am identificat vechimea impusă de modificările legislative pentru a accede în structură, fluctuația de personal care are ca efect întârzierea soluțiilor date în cauzele de urmărire penală și are aceleași consecințe și la nivelul instanțelor și dau ca exemplu cazul Țăndărei”, susține aceasta.

Salarizarea insuficientă, printre vulnerabilități

Procurorul-șef interimar al DIICOT susține că „subdimensionarea schemei de personal a structurii de combatere a criminalității organizate din cadrul IGPR este o vulnerabilitate”.

„Cu mijloace logistice necompetitive, cu lipsă de motivare a ofițerilor, cu masivă plecare din sistem, din cauza salarizării insuficiente și a condițiilor precare de muncă”, dă ca exemplu Georgiana Hosu.

„Cazul Caracal a generat o puternică emoție”

Georgiana Hosu a preluat interimar șefia DIICOT în momentul în care tragedia de la Caracal luase amploare. Referitor la acest subiect, procurorul spune că s-a făcut tot ce era omenește și legal posibil pentru aflarea adevărului.

„Acest caz a generat o foarte puternică emoție publică și pot să înțeleg că oamenii au simțit că sunt insuficient apărați. Pe de altă parte, dacă au existat deficiențe în comunicarea publică, dacă nu am fost suficient de deschiși în comunicarea publică, e un lucru pe care eu trebuie să mi-l asum. Din perspectiva cealaltă, a urmăririi penale, colegii mei au fost extraordinar de eficienți, foarte bine pregătiți, atât procurorii cât și polițiștii. Au făcut un lucru foarte bun și au finalizat dosarul astfel încât probele administrate acolo și readministrate în fața judecătorului să conducă la condamnarea definitivă.

Ce a fost omenește și legal posibil pentru aflarea adevărului s-a făcut. Toate probele fundamentează trimiterea în judecată a inculpaților.

Colegii au dat dovadă de un profesionalism rar întâlnit și pentru DIICOT. Problemele de comunicare, așa este, trebuie asumate de cel care conduce sau reprezintă DIICOT în acest moment. E firesc să îmi asum”, a declarat Georgiana Hosu.

Georgiana Hosu, despre cum a decurs dosarul Țăndărei

Procurorul Georgiana Hosu spune că sentința dată din dosarul Țăndărei a fost provocată de fluctuația de personal din DIICOT.

„Referindu-ne la Țăndărei, DIICOT a fost sesizat în 2006 cu cazul acesta. În 2010 a fost finalizat un rechizitoriu de un procuror. În 2011, dosarul a fost restituit de instanță pentru înlăturarea unor deficiențe în actul de sesizare. În 2012 a fost retrimisă cauza și a fost întocmit un alt act de sesizare de un alt procuror.

Din 2012 dosarul a fost pe rolul instantei de judecată. Și acolo a fost fluctuație de personal. Ca atare, sunt standarde CEDO. Dacă un judecător iese la pensie, probele trebuie din nou administrate. Fluctuația de personal e o cauză importanta în soluționarea dosarelor complexe.

Atât la noi cât și la instanță sunt procurori vechi care, cu toată uzura pe care o dă o structură specializată, rezistă. E greu să te prezinți în așa fel încât să fie atractiv pentru moment”, potrivit procurorului-șef al DIICOT.

Judecătorii de la Curtea de Apel Mureș au decis achitarea celor 25 de inculpați trimiși în judecată de DIICOT în dosarul Țăndărei, caz care, în urmă cu aproape 10 ani, a șocat întreg continentul și chiar a adus modificări la nivelul legislației europene.

sursa foto: stirileprotv.ro

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] Read More Information here on that Topic: mainnews.ro/sefa-interimara-a-diicot-giorgiana-hosu-interviu-la-mj-romania-este-considerata-tara-de-tranzit-pentru-droguri-de-mare-risc/ […]

  • … [Trackback]

    […] Find More Info here to that Topic: mainnews.ro/sefa-interimara-a-diicot-giorgiana-hosu-interviu-la-mj-romania-este-considerata-tara-de-tranzit-pentru-droguri-de-mare-risc/ […]

  • … [Trackback]

    […] Read More here on that Topic: mainnews.ro/sefa-interimara-a-diicot-giorgiana-hosu-interviu-la-mj-romania-este-considerata-tara-de-tranzit-pentru-droguri-de-mare-risc/ […]

  • … [Trackback]

    […] Info to that Topic: mainnews.ro/sefa-interimara-a-diicot-giorgiana-hosu-interviu-la-mj-romania-este-considerata-tara-de-tranzit-pentru-droguri-de-mare-risc/ […]

  • … [Trackback]

    […] Here you will find 58076 additional Information to that Topic: mainnews.ro/sefa-interimara-a-diicot-giorgiana-hosu-interviu-la-mj-romania-este-considerata-tara-de-tranzit-pentru-droguri-de-mare-risc/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *