Ședință la Prefectura Capitalei / Monica Anisie: Noi am luat în calcul toate variantele posibile astfel încât să nu fie puși în pericol elevii sau profesorii / Prefectul: Cifra reală este 2,69. După ce se va depăși această cifră de 3, vom lua măsuri
Monica Anisie a avut o întâlnire cu Prefectul Capitalei și directorul DSP București pentru a discuta situația în care școlile din București vor intra în scenariul roșu. Ministrul Educației susține că s-au luat în calcul toate variantele posibile pentru ca elevii și profesorii să nu fie puși în pericol. Școlile se vor închide în momentul în care incidența cazurilor de coronavirus la nivelul Municipiului București va trece de 3 pentru mai multe zile consecutive, a precizat Prefectul Capitalei.
Monica Anisie susține că întâlnirea pe care a avut-o la Prefectura Capitalei a avut un scop informativ, pentru ca autoritățile să stabilească variantele posibile privind trecerea școlilor în scenariul roșu de funcționare.
„Am solicitat această întâlnire domnului prefect pentru ca în această perioadă să ne pregătim dacă există posibilitatea să intrăm în scenariul roșu. Noi am luat în calcul toate variantele posibile astfel încât să nu fie puși în pericol elevii sau profesorii. Prim urmare, pot să vă spun că la momentul acesta, rata la nivelul Municipiului București este de 2,69. Nu s-a trecut peste pragul de 3, prin urmare, noi, la momentul acesta, am avut o ședință de lucru, astfel încât să fim pregătiți. Așa cum bine se știe, există prevăzut acest lucru, că dacă mai multe zile există pragul de 3, rata de infectare la nivel de localitate, se trece în scenariul roșu”, a precizat Monica Anisie.
Prefectul Capitalei contestă datele publicate de INSP și susține că incidența cazurilor de COVID a fost calculată la o populație de 2.135 de milioane de locuitori ai Bucureștiului, cifră neactualizată în acest moment.
„INSP a comunicat o cifră din eroare, a rectificat, rata pe ziua de astăzi este 2,69. La o rată de incidență de 3 vom lua măsuri pentru a trece școlile în scenariul roșu. După cum v-am spus de multe ori că am închis restaurantele, teatrele, cluburile la 1,86, având în vedere că sunt 2.500.000 de locuitori, cum a susținut și premierul, cifra este reală. După ce se va depăși această cifră de 3, vom lua măsuri. Vom aștepta până la 3,4, ținând cont de situația reală. După 3 zile, dacă vom constata că creșterea durează 3 zile la rând, atunci vom lua o hotărâre la recomandarea DSP. Populația reală nu mai este 2,153.000, e undeva la 2,5 milioane. Așteptăm un palier de 3 zile să vedem că cifra crește, iar în a treia zi vom da o hotărâre de consiliu(…)Cifra reală este 2,69. INSP a zis că va da o rectificare privind cifra de 3.11.””, a declarat Prefectul Capitalei.
INSP a revenit, schimbând cifra de 3.11, raportată marți dimineață, la 2.65, dar, pe de altă parte, Prefectul susține că datele transmise de GCS și de INSP nu sunt raportate la o populație de 2,5 milioane de locuitori, cât ar fi numărul real de locuitori ai Capitalei. Astfel, incidența cazurilor raportate la ultimele 14 zile ar trebui să fie mai mică.
Acesta a mai adăugat că nu se pune problema carantinării sectoarelor din Capitală.
„Deocamdată nu se pune problema carantinării pe sectoare. Dacă vor exista zone în București care urmează a fi carantinate, vom face acest lucru. Nu se pune problema deocamdată”, a adăugat Gheorghe Cojanu.
Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii
[…] Anisie a mai precizat că scopul întâlnirii pe care a avut-o la Prefectură în data de 13 octombrie a fost să se asigure că nu vor exista probleme în luarea […]
… [Trackback]
[…] Here you can find 95521 additional Info to that Topic: mainnews.ro/sedinta-la-prefectura-capitalei-monica-anisie-noi-am-luat-in-calcul-toate-variantele-posibile-astfel-incat-sa-nu-fie-pusi-in-pericol-elevii-sau-profesorii-prefectul-cifra-reala-es…
… [Trackback]
[…] Info on that Topic: mainnews.ro/sedinta-la-prefectura-capitalei-monica-anisie-noi-am-luat-in-calcul-toate-variantele-posibile-astfel-incat-sa-nu-fie-pusi-in-pericol-elevii-sau-profesorii-prefectul-cifra-reala-este-269-dupa-c/ […]