Saturday, December 14, 2024
Jurnalism corect


Ședință la Palatul Victoria. 100 de milioane de lei, alocați autorităților locale pentru proiectele din PNDL

By Matthew Garvey , in Politic Stirile zilei , at 29 decembrie 2021

Guvernul s-a reunit miercuri seară, 29 decembrie, într-o ședință în care ar urma să aloce 100 de milioane de lei din Fondul de rezervă către autoritățile locale, bani necesari pentru finalizarea proiectelor finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) 1 și 2.

Răspundem astfel solicitărilor primite din teritoriu de către Ministerul Dezvoltării până la 26 noiembrie în acest an. Este important să asigurăm continuitatea acestui program accesat cu succes de autorităţile locale, în condiţiile în care prin ambele etape ale programului, de la demararea sa până în prezent, sunt finanţate peste 11.700 de proiecte”, a declarat Nicolae Ciucă, în debutul ședinței, citat de News.

Premierul a precizat că Guvernul va aproba o altă hotărâre, ce vine în completarea celei adoptate marți, prin care aeroporturile din 12 localități vor primi sprijin financiar.

Vorbim astfel despre 84 de milioane de lei, bani necesari aeroporturilor din Cluj, Iaşi, Sibiu, Craiova, Bacău, Suceava, Arad, Maramureş, Oradea, Satu Mare, Târgu Mureş şi Tulcea pentru a depăşi dificultăţile financiare cu care se confuntă din cauza crizei generate de pandemia de COVID-19. Este o măsură importantă pentru a menţine viabil acest segment al infrastructurii de transport”, a adăugat premierul.

Guvernul ar urma să se mai întrunească într-o ședință joi, în care vor fi adoptate „celelalte măsuri necesare pentru închiderea părții de jaloane și ținte aferente trimestrului 4 din 2021 pentru PNRR”, după cum a precizat Nicolae Ciucă.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW