Thursday, March 28, 2024
Jurnalism corect


Ședință la ministerul Mediului, după cazul ursului lăsat să agonizeze pe o șosea din Harghita

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Stirile zilei , at 18 noiembrie 2019 Etichete: , , ,

Luni, la ora 11.00, a fost convocată o ședință la ministerul Mediului, ca urmare a incidentului care a avut loc weekend-ul trecut, în care un urs lovit de o mașină a fost lăsat să agonizeze mai bine de jumătate de zi pe marginea unei șosele din Harghita.

La ședința convocată de ministrul Mediului, Costel Alexe, vor participa toți cei care au fost implicați în gestionarea situației din Harghita, dar și reprezentanți ai ministerului.

În cadrul întrunirii se va lua în calcul și modificarea Hotărârii de Guvern 94/2014 pentru managementului situaţiilor de urgenţă.

Context

Un urs a fost lovit, sâmbătă seara, la marginea localității Praid din județul Harghita, de o mașină  în care se aflau trei persoane. Animalul a stat toată mai bine de jumătate de zi pe marginea șoselei agonizând, fiind păzit de jandarmi. Abia duminică la prânz, animalul a fost tranchilizat și eutanasiat prin împușcare.

În urma acestui incident,  ministrul de Interne, Ion Marcel Vela a demarat procedura de demiterea prefectului Andrei Jean-Adrian.

sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW