Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Ședință comună a Parlamentului: Încuviințarea stării de alertă, pe ordinea de zi

By Madalina Balaceanu , in Stirile zilei , at 20 mai 2020 Etichete: ,

Parlamentul se reuneşte miercuri în şedinţă comună, pentru a vota hotărârea guvernului privind încuviinţarea stării de alertă, au decis Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Birourile reunite au aprobat marţi scrisoarea premierului Ludovic Orban prin care transmite Hotărârea Guvernului nr. 394/18.05.2020 privind declararea stării de alertă şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, informează Agerpres.

Potrivit legii, starea de alertă se instituie de Guvern prin hotărâre, la propunerea ministrului Afacerilor Interne, şi nu poate depăşi 30 de zile, însă, pentru motive temeinice, poate fi prelungită pentru încă 30 de zile. Când starea de alertă se instituie pe cel puţin jumătate din unităţile administrativ-teritoriale de pe teritoriul ţării, măsura se supune încuviinţării Parlamentului.

Parlamentul se pronunţă în şedinţă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, în termen de 5 zile de la data solicitării de încuviinţare. Dacă Parlamentul respinge solicitarea de încuviinţare, starea de alertă încetează de îndată. Parlamentul poate încuviinţa măsura adoptată de Guvern integral sau cu modificări.

Inquam Photos / George Calin

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW