Sunday, July 21, 2024
Jurnalism corect


Secretar de stat în Ministerul Transporturilor, despre anul prăbușirii Blue Air: A fost unul al relansării pentru sectorul aerian

By news.ro , in Stirile zilei , at 2 ianuarie 2023 Etichete: ,

Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Bogdan Mîndrescu consideră că anul 2022 a fost unul al „relansării şi al oportunităţilor pentru sectorul aerian”. ”Într-un singur an, am reuşit o creştere în forţă de aproape 62% faţă de întreaga perioadă 2016-2021”, afirmă el.

”Am reuşit să facem din 2022 anul relansării şi al oportunităţilor pentru sectorul aerian. Odată cu revenirea din şocul provocat de pandemia de COVID-19, am identificat noi oportunităţi de dezvoltare a acestui domeniu vital al transporturilor, prin investiţii susţinute. Într-un singur an, am reuşit o creştere în forţă de aproape 62% faţă de întreaga perioadă 2016-2021! Comparativ cu intervalul 2012-2016, când au fost semnate 21 de contracte în valoare totală de 1,79 miliarde de lei, doar anul trecut am atins o adevărată performanţă investiţională: semnarea a 26 de contracte, în valoare de 2,89 miliarde de lei”, a afirmat Bogdan Mîndrescu, secretar de stat în ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, conform unei postări pe pagina de Facebook a PSD.

El a adăugat că s-a reuşit ”ceea ce puţini credeau că se poate face în transporturi”, iar acest ritm alert va continua, astfel încât să fie utilizate la maximum fondurile europene destinate sectorului aerian.

CITEȘTE ȘI: Statul român va prelua falimentara Blue Air

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW