Monday, July 22, 2024
Jurnalism corect


Secetă în România. Director ANM: Nu ne putem aștepta la ploi semnificative în următoarele săptămâni

By Ana Teșcan , in Stirile zilei , at 19 iulie 2022

România se confruntă cu temperaturi caniculare și deficit de apă în sol, însă nu ne putem aștepta la precipitații masive, capabile să atenueze seceta pedologică, nici în următoarele patru săptămâni, a declarat pentru Main News Gabriela Băncilă, director în cadrul Agenției Naționale de Meteorologie (ANM).

Valul de căldură care afectează în prezent Vestul și centrul Europei va ajunge și în zona Europei de Sud-Est, implicit în zona țării noastre, atrag atenția specialiștii.

„Spre sfârșitul acestei săptămâni și pe parcursul săptămânii viitoare, din datele disponibile și analizate până în prezent, apreciem că și în țara noastră se va extinde și va persista valul de căldură, la intensități diferite față de ceea ce se întâmplă în momentul de față în Europa central-vestică. Este vorba de același val de căldură”, a precizat Gabriela Băncilă la solicitarea Main News.

În cursul următoarelor săptămâni sunt posibile precipitații izolate, mai ales în partea de Nord a țării și în zona de munte, dar nu semnificative.

„Este posibil ca în tot acest interval, să înregistrăm precipitații, dar izolate, și fără să fie de natura aceasta să refacă necesarul de apă în sol.

Mai ales pe partea de Nord, în zona de munte, sunt posibile averse sporadice, dar precipitații masive, care să mai atenueze din deficitul de apă în sol, în perioada următoare, și mă refer la următoarele patru săptămâni, nu putem aprecia că se va întâmpla acest lucru”, adăugat Gabriela Băncilă.

Context

Comisia Europeană (CE) a avertizat că există risc de secetă pe jumătate din teritoriul Uniunii Europene, dar și teritoriul Marii Britanii, într-un raport publicat luni, 18 iulie.

Analiza evoluției și a impactului secetei prelungite din UE arată că o parte impresionantă a Europei este expusă în prezent la niveluri de secetă de „avertisment” (44% din UE+UK) și de „alertă” (9% din UE+UK), asociate cu un deficit de umiditate a solului.

Stresul hidric și termic determină scăderea randamentelor culturilor, în condițiile în care anterior perspectivele erau deja negative pentru cereale și alte culturi.

Franța, România, Spania, Portugalia și Italia vor trebui să facă față acestui randament redus al culturilor. Germania, Polonia, Ungaria, Slovenia și Croația sunt, de asemenea, afectate.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW