Saturday, October 26, 2024
Jurnalism corect


Scrisoare șocantă a polițiștilor de la Serviciul Omoruri: Suntem un ghimpe în coasta cuiva / Ofițerii acuză lupte interne cu conducerea Poliției Capitalei

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Stirile zilei , at 15 iunie 2020 Etichete: , , , ,

Polițiștii din cadrul Serviciului Omoruri din Capitală au semnat o scrisoare deschisă în care reclamă că munca și salariile le sunt afectate de birocrație, asta după ce conducerea DGPMB a decis să taie sporul de toxicitate pe care ofițerii beneficiau de mai bine de 20 de ani. 

Știe careva cum miroase carnea de om?

Ofițerii de Serviciul Omoruri spun că stau „cu sabia deasupra capului” pentru banii pe care-i primesc pentru condițiile nocive în care lucrează.

Scrisoare deschisa: Pe urmele morții

Știe careva cum miroase carnea de om? Carnea de om tăiată, tranșata? Sau cum miroase un prunc ars? Sau cum sare zeama dintr-un cadavru putrefiat? Sau cum e sa trăiești cu teama ca ai luat hepatita, HIV sau coronavirus, ca tot e la moda? (…)Nu știu câți dintre voi, cei care ne conduceti, s-au uitat măcar într-un sac negru sau ati tras fermoarul. Fiecare cu treaba lui, ați spune și fiecare e plătit pentru ce face. Tocmai despre asta e vorba. Noi ne facem treaba, e datoria noastră să-i prindem pe oamenii răi, iar voi cei care ne conduceți trebuie să ne asigurați toate resursele necesare. Numai că nu se întâmplă așa. De cateva luni, NOI, Serviciul Omoruri, stăm cu sabia deasupra capului tocmai pentru banii care ne recompensează orele petrecute în condiții nocive. Cică am fi băgat mâna în buzunarul statului”, se arată în începutul scrisorii.

„Noi, Serviciul Omoruri, suntem un ghimpe în coasta cuiva”

Sporul de toxicitate pe care polițiștii de la Omoruri îl primesc de mai bine de 20 de ani reprezintă 50% din salariul de funcție.

„Doar că, începând cu luna ianuarie, dintr-o dată, după mai bine de 20 de ani în care nimeni n-a găsit nicio ilegalitate, ni s-a spus că pentru plata acestui spor nu e suficient doar pontajul, ci el trebuie să fie însoțit de acte doveditoare. Adică ofițerul X merge la cercetarea la fața locului 7 ore, îl treci 7 ore, dar trebuie să și dovedești că a stat efectiv acolo 7 ore. Păi cam așa ar trebui să facem și cu sporul de antenă și pentru toți polițiștii țării. Nu suntem pe principiul să moară și capra vecinului. Dar asta ne-a demonstrat practic faptul că, dacă n-am auzit de vreo cercetare prealabilă la nivelul țării, înseamnă că noi, Serviciul Omoruri, suntem un ghimpe în coasta cuiva. Adică practic, potrivit Serviciului Control Intern de la Capitală, trebuie să dovedești la sânge că meriți fiecare bănuț, dar regula se aplica doar pentru noi. Și dintr-o dată. Oare pe cine am mai deranjat acum?”, spun polițiștii.

„De ce nu s-a sesizat nimeni când ne-au trimis la Caracal”

Polițiștii mai reclamă că întreaga situație este de neînțeles și că este frustrantă.

„Să prinzi un criminal nu înseamnă să stai în costum la birou. De ce nu s-a sesizat nimeni când ne-au trimis la Caracal și am cernut până și rahatul din hazna? Atunci nu mai eram hoți? Atunci eram buni, să spălăm onoarea tuturor.(…)

E de neînțeles și frustrant. E frustrant pentru noi, pentru famiile noastre. Numai anul trecut am stat cu toții peste program cam 7.000 de ore. Nimeni de la noi nu apucă vreodată să beneficieze de tot concediul de odihnă.[…] Un milion de lei anual din care noi nu ne-am pus o ușă, un termopan, un fișet nou, veste antiglonț sau orice altă dotare, pentru că banii rămân la comun, în oala de la Poliția Capitalei”, mai scriu polițiștii.

Scrisoarea integrală a polițiștilor de la Serviciul Omoruri din Capitală poate fi citită pe BULETIN.deBucurești.

sursa foto: Facebook/Poliția Română

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *