Friday, August 19, 2022
Jurnalism corect


Școlile din București ar putea trece în online în luna octombrie. Precizările ministrului Educației

By Matthew Garvey , in Stirile zilei , at 20 septembrie 2021

Sorin Cîmpeanu a atras atenția duminică seară, 19 septembrie, că școlile din București s-ar putea închide în a doua jumătate a lunii octombrie, după ce rata de infectare va trece de pragul de 6 cazuri la mia de locuitori. Ministrul Educației a precizat că cele peste 1.000 de cazuri COVID-19 raportate în rândul elevilor și cele peste 600 de cazuri descoperite în rândul personalului din învățământ în prima săptămână de școală au fost produse spre finalul vacanței de vară.

Infectările care vor fi generate de deschiderea şcolilor vor fi vizibile abia la finalul lunii septembrie”, a declarat Sorin Cîmpeanu, duminică seară, la Digi24, citat de News.ro.

Sorin Cîmpeanu le cere părinților ca, în cazul în care observă „cele mai mici simptome” de infectare cu SARS-CoV-2, să nu își trimită copiii la școală.

Au simptome, nu îi trimiteţi la şcoală! Rugăminte imperativă”, este apelul ministrului Educației.

Ministrul le-a transmis elevilor și profesorilor să se vaccineze și să respecte măsurile sanitare, avertizând că numărul de noi infectări de COVID-19 raportate zilnic este pe un trend crescător, ceea ce poate duce la închiderea școlilor din Capitală.

Este posibil ca în Bucureşti, în a doua jumătate a lunii octombrie, să ajungem la pragul de la 6 la mie, prag de la care din păcate şcolile vor trebui să treacă în online, până când rata de infectare va coborî”, a spus Cîmpeanu.

Potrivit datelor transmise vineri, 17 septembrie, de Ministerul Educației, un număr de 1.091 de elevi/preșcolari au fost confirmați cu COVID-19 în prima săptămână de școală, în timp ce 604 de angajați din sistemul de învățământ s-au infectat cu SARS-CoV-2.

795 de clase, cu 17.658 de elevi, și-au suspendat activitatea față în față și au trecut la predarea în online.

Sursă foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
MainNews

FREE
VIEW