Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Şcoli închise şi persoane evacuate în Spania, în aşteptarea unui nou val de ploi torenţiale şi inundaţii

By news.ro , in Stirile zilei , at 13 noiembrie 2024 Etichete: , ,

O mare parte din estul şi sudul Spaniei se afla sub alertă miercuri, şcolile fiind închise şi cartierele riverane fiind evacuate în Andaluzia, noi ploi abundente şi furtuni fiind aşteptate la doar două săptămâni după dezastrul de la Valencia şi din alte părţi ale Spaniei, în care peste 200 de persoane şi-au pierdut viaţa şi sute de case şi proprietăţi au fost distruse, relatează Reuters.

Agenţia meteo spaniolă AEMET a emis miercuri dimineaţa alerte roşii pentru estul provinciei Tarragona şi sudul provinciei Malaga, declarând că se aşteaptă ca aici să se înregistreze până la 180 de litri pe metru pătrat de ploi torenţiale în decurs de 12 ore, ceea ce ar putea provoca revărsarea râurilor şi producerea de viituri.

Pentru joi au fost emise coduri portocalii pentru sudul Granadei şi pentru zona de coastă a Valenciei, de la Denia la Sagunto, unde se preconizează că vor cădea între 40 şi 120 de litri pe metrul pătrat de ploaie.

Pentru Tarragona, Barcelona şi Murcia sunt prognozate şi rafale puternice de vânt, ce pot atinge 119 km/h, şi maree înalte.

Serviciile de urgenţă din Malaga au mutat 3.000 de persoane din casele lor, din cauza riscului de a fi inundate, fiind amplaste în apropierea râului Guadalhorce, la vest de oraş, iar în alte zone au cerut cetăţenilor să caute adăpost în zone mai înalte.

Cursurile au fost suspendate în şcolile din Malaga, Valencia şi unele municipalităţi din Catalonia.

Două linii de metrou au fost închise sau parţial închise în Malaga, împreună cu trei autostrăzi considerate a fi expuse riscului de inundaţii rapide.

În Valencia, unde guvernul regional şi Crucea Roşie au distribuit jachete şi pături, portul de mărfuri şi pasageri Gandia a fost închis, iar finala turneului de tenis Billie Jean King de la Malaga a fost amânată pentru vineri.

Ministrul spaniol al muncii, Yolanda Diaz, şi sindicatele au reamintit lucrătorilor că nu sunt obligaţi prin lege să meargă la muncă, dacă condiţiile meteorologice nu le permit să o facă în condiţii de siguranţă.

Măsurile de urgenţă vin în urma unor critici acerbe, în primul rând la adresa autorităţilor locale, dar şi a guvernului naţional, pentru nivelul de pregătire şi de avertizare a cetăţenilor cu privire la furtuna din 29 octombrie şi la inundaţiile care au urmat.

Sistemul de furtuni de toamnă care afectează Spania este cunoscut la nivel local sub numele de DANA – o depresiune de mare altitudine – în care aerul rece şi cel cald se întâlnesc şi produc nori de ploaie puternici, un model despre care se crede că este din ce în ce mai frecvent din cauza schimbărilor climatice.

În Valencia, impactul ploii ar putea fi sever din cauza cantităţilor semnificative de noroi care se află deja pe sol şi din cauza stării sistemului de canalizare, a declarat marţi Rosa Tauris, un purtător de cuvânt al comitetului de urgenţă.

Multe municipalităţi din zonele afectate de inundaţii au anulat toate activităţile neesenţiale, le-au spus cetăţenilor să lucreze de acasă şi să urmărească actualizările serviciilor de urgenţă, cerând totodată voluntarilor să suspende operaţiunile de curăţare şi să pună saci de nisip pentru protecţie suplimentară.

Noile furtuni prognozate au obligat, de asemenea, la suspendarea eforturilor de salvare ale echipelor care încă caută persoane dispărute în largul coastelor Valenciei, a declarat serviciul spaniol de salvare maritimă.

Comentarii