Friday, July 26, 2024
Jurnalism corect


Schimbări în administrația publică locală. Proiectul de lege privind eliminarea ștampilei a fost adoptat

By Madalina Balaceanu , in Politic Stirile zilei , at 11 septembrie 2019 Etichete: , , ,

Camera Deputaților a votat, miercuri, în calitate de for decizional, proiectul de lege privind eliminarea ștampilei din administrația publică. Inițiativa a aparținut parlamentarului USR Cristian Ghica.

Proiectul adoptat prevede că instituțiile administrației publice nu vor mai fi obligate să utilizeze ștampila în relația cu cetățenii sau cu alte instituții. Mai exact, documentele vor putea circula mai ușor, în format digital, nu va mai fi necesar exemplul „original” pe hârtie cu ștampilă și totul va putea fi trimis și primit online, cu semnătură electronică.

„Marele merit al noii legi este că ea creează premisele digitalizării și simplificării birocrației. Practic, nicio primărie și niciun minister nu vor mai putea să refuze trimiterea și primirea documentelor în format digital, cu semnătură electronică. Asta înseamnă că oamenii nu vor mai fi purtați pe drumuri ca să plimbe hârtii între instituții. Înseamnă că nu vor mai sta la coadă la ghișeu, ci vor putea trimite și primi documente pe email, înseamnă că interacțiunea cu administrația va fi mai simplă și mai eficientă. Evident, lucrurile nu se vor întâmpla de pe o zi pe alta. Dar acest prim pas, eliminarea obligativității ștampilei, va genera un efect de domino în ceea ce privește modernizarea administrației. Am eliminat practic ultima reminiscență a birocrației de tip medieval ce se practica încă în România”, a declarat senatorul USR Cristian Ghica.

Legea privind eliminarea obligativității ștampilei în instituțiile publice este printre foarte puținele proiecte care au fost inițiate de Opoziție în acest mandat și care au trecut de votul final al Parlamentului. Printre acestea sunt Legea privind interzicerea hărțuirii și cea privind înființarea Registrului agresorilor sexuali, precum și legea privind expertizarea seismică a unităților de învățământ. La toate trei, Cristian Ghica a fost inițiator sau co-inițiator.

Ce prevede proiectul de lege

1. Persoanele fizice, persoanele juridice de drept privat, entitățile fără personalitate juridică precum și persoanele juridice de drept public, nu au obligația de a aplica ștampila pe declarații, cereri, contracte sau înscrisuri depuse la instituțiile sau autoritățile publice ori emise sau încheiate în relația cu instituțiile sau autoritățile publice.

1.I. Fapta de a solicita persoanelor fizice, persoanelor juridice de drept privat, entităților fără personalitate juridică, precum și persoanelor juridice de drept public, aplicarea ștampilei pe declarații, cereri, contracte sau orice alte documente sau înscrisuri, săvârșită de către persoana din cadrul unei instituții sau autorități publice, constituie abatere disciplinară și atrage răspunderea disciplinară a acesteia, conform prevederilor legale.

2. Persoanele juridice de drept public, nu au obligația de a aplica ștampila pe declarații, cereri, contracte sau orice alte documente sau înscrisuri depuse la instituțiile sau autoritățile publice ori emise sau încheiate în relația cu instituțiile sau autoritățile publice.

2.II. Persoanele juridice de drept public nu au obligația de a aplica ștampila pe documente sau orice alte înscrisuri emise în relația dintre acestea și persoanele fizice, persoanele juridice de drept privat, entitățile fără personalitate juridică.

Sursa photo: ProTv

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW