Schimb de prizonieri între Rusia și Occident: Copiii cuplului eliberat din Slovenia nu știau că părinții lor erau agenți ruși. Vladimir Putin i-a salutat cu un „buenas noches”
Copiii cuplului presupus de spioni ruși, Artiom Dulțev și Anna Dulțeva, eliberați de Slovenia în cadrul unui schimb istoric de prizonieri între Occident și Rusia, nu știau că părinții lor erau ruși și nu vorbesc limba rusă, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de AFP.
Joi, Occidentul și Rusia au realizat cel mai mare schimb de prizonieri de la Războiul Rece, implicând 24 de persoane plus cei doi copii.
Copiii, plasați anterior în grija serviciilor sociale, au fost preluați de stat după ce părinții lor au fost condamnați la peste un an și jumătate de închisoare. Artiom și Anna Dulțev, în jur de 40 de ani, au fost arestați la sfârșitul lui 2022 în Slovenia, pledând „vinovat” pentru acuzații de spionaj și falsificare de documente.
Cei doi presupuşi agenţi ai serviciilor ruse de informaţii externe (SVR) au ajuns în Slovenia în 2017 cu pașapoarte argentiniene și locuiau în Ljubljana înainte de arestarea lor.
Copiii lor fuseseră dați în plasament de către serviciile sociale.
La sosirea lor în Moscova, Vladimir Putin i-a întâmpinat cu un „buenas noches”.
Dmitri Peskov a menționat că soții Dulțev erau „imigranți ilegali” și a confirmat că Vadim Krasikov, eliberat joi de Germania după ce fusese condamnat la închisoare pe viață pentru uciderea unui fost comandant separatist cecen la Berlin, este agent FSB.
„Krasikov este membru al FSB. El a servit în Alfa, o unitate de elită a FSB. A servit alături de mulți angajați actuali ai serviciului de securitate al președintelui Vladimir Putin,” a spus Peskov.
Vadim Krasikov, acuzat că a fost recrutat de FSB, a fost condamnat pe 15 decembrie 2021 la Berlin la închisoare pe viață pentru uciderea unui georgian din minoritatea cecenă care luptase împotriva forțelor ruse între 2000 și 2004.
foto: Kremlin
Comentarii