Scandal la JO de la Paris: Sabrina Voinea, penalizată pentru că ar fi călcat în afara liniei de concurs / Ce arată imaginile / Ana Bărbosu, retrogradată un loc, după ce câștigase medalia de bronz UPDATE
UPDATE Exercițiul la sol al Sabrinei Voinea va fi reanalizat, după ce Nadia Comăneci a trimis marți dimineață mai multe solicitări președintelui Federației Internaționale de Gimnastică, potrivit surselor Euronews.
UPDATE Imaginile difuzate de NBC par să confirme faptul că gimnasta româncă Sabrina Voinea nu a călcat în afara perimetrului de concurs.
UPDATE Mihai Covaliu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR), a trimis luni, 5 august, o scrisoare de protest către Federația Internațională de Gimnastică, adresată direct președintelui Morinari Watanabe, pentru reanalizarea contestației exercițiului la sol al Sabrinei Voinea Maneca.
„În respectul valorilor olimpice, Comitetul Olimpic și Sportiv Român înaintează prezenta adresă prin care respectuos vă solicită să dispuneți reanalizarea de către factorii decizionali a cazului sportivei românce Sabrina Maneca Voinea referitor la punctajul acordat execuției exercițiului din finala la sol, disputată luni, 5 august 2024. Înaintăm prezenta solicitare având la bază grija pe care Comitetul Internațional Olimpic și întreaga mișcare sportivă mondială o acordă sportivului”, se arată în scrisoare.
Știrea inițială
Gimnasta româncă Ana Bărbosu a terminat luni, 5 august, concursul olimpic la sol pe locul trei, însă o contestație de ultim moment a americancei Jordan Chiles a retrogradat-o pe româncă pe locul patru. Și Sabrina Maneca Voinea, care a terminat pe locul cinci, a depus contestație, însă în urma căreia nota nu a fost modificată.
Ana Maria Bărbosu fusese declarată medalie de bronz la sol cu nota 13.700, însă americanca Jordan Chiles a făcut contestație, iar de la 13.666 a primit 13.766 și a cucerit medalia de bronz.
Astfel, sportivele Ana Maria Bărbosu și Sabrina Voinea s-au clasat pe locurile 4 și 5 în clasamentul final.
Sabrina Maneca Voinea a terminat pe poziția a 5-a finala de la sol, fiind notată cu un punctaj de 13.700. Sabrina Voinea a fost depunctată cu o zecime pentru că ar fi atins cu călcâiul în afara liniei, a explicat Nadia Comăneci.
„Am fost la arbitra-șefă ca să înțeleg de ce i s-a făcut această deducție de 0,1 Sabrinei Voinea. Au spus că au o fotografie cu o bucățică mică a călcâiului ei, care a ieșit puțin afară din linie, ceea ce eu nu am văzut, însă au refăcut fotografia. Am înțeles că la valoare, la dificultate, în prima zi a avut valoarea din șase, astăzi i-au dat din 5.9”, a declarat Nadia Comăneci.
Medalia de aur a revenit braziliencei Rebeca Andrade, cu 14.166, în timp ce Simone Biles a câștigat argintul cu 14.133.
Mama Sabrinei Voinea, care este și antrenoarea sportivei, a anunțat luni seară pe Facebook că fiica ei se retrage din gimnastică.
„Sabrina nu a ieșit din covor la nici o linie acrobatică, sunt toate aici, merita medalie! Noi astăzi aici am întrerupt gimnastica, pentru drepturile noastre nu se zbate nimeni! Vă iubim infinit pe toți cei care ne-ați susținut. Atât am putut suporta!”, a scris Camelia Voinea pe pagina sa de Facebook.
Sursa foto: Comitetul Olimpic și Sportiv Român
Comentarii