Scandal în curtea Ministerului Transporturilor. Directorul CNIR îi cere șefului CNAIR lansarea licitaților pentru Autostrada Unirii
Continuă dispută dintre directorul Companiei Naționale de Investiții Rutiere, noua companie de autostrăzi a Ministerului Transporturilor, și cel al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Într-un mesaj publicat pe Facebook, Cătălin Urtoi, l-a acuzat pe omologul său, Cristian Pistol, că blochează lansarea licitaților pentru sectorul montan al Autostrăzii Unirii.
Cu doar câteva luni rămase până la alegeri, PSD și PNL încearcă să-și paseze responsabilitatea pentru eșecurile guvernării, în timp ce fac tot posibilul să își asume reușitele. Una dintre mizele principale pare să fie, fără doar și poate, Ministerul Transporturilor, condus de Sorin Grindeanu de la PSD, dar unde mai multe dintre subordonate sunt repartizate către PNL.
Într-o postare pe Facebook extrem de virulentă, directorul interimar al CNIR, Cătălin Urtoi, un apropiat al lui Sorin Grindeanu, a acuzat CNAIR, condusă de Cristian Pistol, membru PNL, că blochează construcția sectorului montan al Autostrăzii Unirii.
Urtoi: Lansați licitația!
„În legătură cu Autostrada Unirii-A8, ca moldovean și ca ieșean mă alătur colegilor mei de la Iași, chiar și din poziția actuală de Director General CNIR (încă…) și fac un apel către conducerea CNAIR, către Directorul General Cristian Pistol și către Directorul General Adjunct Direcția Generală Pregătire Proiecte Gabriel Budescu, specialistul direct implicat în proiectul A8: Lansați licitația de Proiectare și Execuție pe cele 6 (șase) loturi de pe secțiunea montană, Miercurea Nirajului-Leghin, Autostrada UNIRII-A8!”, a transmis Urtoi, pe contul său de Facebook.
Potrivit lui Cătălin Urtoi, două dintre cele șase loturi – Miercurea Nirajului-Sărățeni (23 km) și Pipirig-Leghin (17 km) au inclusiv Rapoartele de Audit pe Siguranța Rutieră.
Stadiul la zi al Autostrăzii Unirii
De departe cel mai important proiect de infrastructură din istoria României, Autostrada Unirii ar trebui să unească Moldova și Transilvania printr-o conexiune rutieră de mare viteză, la nivelul secolului 21.
Autostrada Unirii este divizată în două tronsoane: Autostrada Târgu Mureş – Târgu Neamţ şi Autostrada Târgu Neamţ – Iaşi – Ungheni (inclusiv pod peste Prut). Prima porțiune, cea care traversează munții, este ceva mai avansată. Incluse în Planul Național de Redresare și Reziliență, secțiunile Leghin – Târgu Neamț și Târgu Mureș – Miercurea Nirajului vor fi, foarte probabil, terminate primele.
Pentru prima dintre acestea, CNAIR a încheiat cu grupul UMB Tehnostrade, pe 20 septembrie 2023, însă a emis ordinul pentru proiectare abia pe 1 februarie 2024.
Autoritățile și-ar dori să lanseze în perioada următoare și licitațiile pentru proiectarea și execuția secțiunii montane Miercurea Nirajului – Leghin. Estimată la 32 miliarde de lei, această porțiune de drum va avea o lungime totală de 159,2 km, iar traseul acesteia va include nu mai puțin de 47 de tuneluri, în lungime totală de 11,64 km, 437 de structuri și cinci noduri rutiere.
Aparent mai ușor de realizat Autostrada Târgu Neamţ – Iaşi – Ungheni se afla abia în faza de studiu de fezabilitate și proiect tehnic. Un contract în acest sens a fost încheiat cu firma Consitrans la începutul anului 2021. Deși toată documentația, inclusiv studiile de teren, ar fi trebuit să fie gata anul acesta, suntem încă departe de așa ceva. Conform unor estimări făcute de societatea civilă din Iași, întârzierea în acest contract este de aproape 2 ani.
Comentarii