Thursday, December 2, 2021
Jurnalism corect


Scandal în coaliție. Un fost ministru al Justiției explică procedura de avizare interministerială

By Matthew Garvey , in Justitie Stirile zilei , at 1 septembrie 2021

Ana Birchall, fost ministru al Justiției, a explicat miercuri, 1 septembrie, procedura de avizare interministerială, invocată în scandalul din coaliția de la guvernare, referitor la actul normativ cunoscut în spațiul public drept „PNDL 3”.

Practica colaborării loiale interministeriale presupune ca actul normativ pentru care se solicită avizarea este transmis de către inițiator, în original sau copie, către toate ministerele avizatoare care au obligația să îl analizeze în termenul legal. După expirarea acestui termen, se consideră aviz tacit dacă un minister avizator nu emite un aviz ( negativ, pozitiv, sau cu observații). După cum se știe, Ministerul Justiției este ultimul minister avizator”, a explicat Ana Birchall.

Fostul ministru al Justiției a precizat că, pentru a evita blocajele instituționale, reprezentanții ministerului de resort și ai ministerelor de linie ar trebui să fie într-un dialog permanent, iar eventualele observații să fie clarificate din timp.

Apoi, în momentul în care actul original ajunge la avizare, ar trebui să fie o problemă „de ore” până când ministrul semnează proiectul, iar observațiile ar trebui prezentate în cadrul ședinței de Guvern.

Cu alte cuvinte, dacă Ministerul Justiției a continuat această practică eficientă a circuitului de avizare nu înțeleg de ce proiectul de lege „Anghel Saligny” nu se poate aviza până la ora începerii ședinței de guvern din această seară, dacă chiar se dorește avizarea! Dacă are observații, Stelian Ion poate susține aceste observații atât în scris cât și în ședința de Guvern, iar inițiatorul actului normativ are dreptul legal să își însușească integral observațiile, să le accepte parțial sau să le refuze, asumându-și răspunderea”, arată fostul ministru.

Context

Ședința Guvernului programată pentru miercuri, 1 septembrie, a fost amânată, după ce premierul a inclus pe ordinea suplimentară programul „Anghel Saligny” sau „PNDL 3”, prin care autoritățile locale ar urma să beneficieze de 50 miliarde lei în următorii șase ani.

Acuzat de USR PLUS că a propus adoptarea proiectului de act normativ fără ca acesta să aibă toate avizele, premierul Florin Cîțu a susținut că acesta îndeplinește toate procedurile legale.

În plus, ministrul Justiției a fost acuzat că nu ar fi avizat proiectul, deși Ministerul Dezvoltării l-ar fi trimis încă din 25 august. Stelian Ion a explicat, ulterior, că nu ar fi fost vorba de un document original, iar legea nu i-ar fi permis să avizeze o copie.

În aceeaşi zi, s-au trimis acele documente şi către Ministerul Transporturilor, şi către Ministerul Justiţiei, adică nu avea cum să fie „originalul” împărţit la mai multe ministere. Și la Consiliul Legislativ a fost transmis un original, ceea ce nu ar fi fost posibil dacă acesta s-ar fi aflat la Ministerul Justiției”, a explicat Stelian Ion, pe Facebook.

După ce ședința de Guvern a fost amânată, Consiliul Legislativ (CL), condus de Florin Iordache, a dat un aviz favorabil, cu observații, asupra proiectului de act normativ cunoscut în spațiul public drept „PNDL 3”.

Prin avizul pe care îl emite, Consiliul Legislativ nu se poate pronunța asupra oportunității soluțiilor legislative preconizate”, se arată în avizul CL.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW