Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Șefa Secției ATI de la Spitalul Pantelimon, audiată la Serviciul Omoruri / S-a extins ancheta: Alte cinci morți suspecte, verificate de procurori

By Ana Teșcan , in Justitie Stirile zilei , at 13 august 2024

Șefa Secției ATI de la Spitalul Pantelimon a ajuns marți, 13 august, în fața procurorilor de la Serviciul Omoruri, pentru a fi audiată în dosarul morților suspecte de la secția de terapie intensivă a unității medicale. Între timp, alte cinci morți suspecte de la Spitalul Pantelimon vor fi verificate de procurori. 

Potrivit parchetului, cele cinci morți suspecte au fost declarate înainte de sesizarea care face obiectul dosarului, cu privire la care s-au făcut la momentul respectiv dosare de moarte suspectă.

Acum procurorii vor să verifice dacă acestea au sau nu legătură cu acuzațiile de crimă cu premeditare formulate deja împotriva celor două doctorițe, decesele provenind din perioada critică.

Verificările nu includ procedura de deshumare.

Cele două doctorițe acuzate de uciderea unui pacient, arestate preventiv pentru 30 zile

Tribunalul București a hotărât joi arestarea pentru 30 zile a Mariei Miron și Mirelei Păiuș, cele două doctorițe de la Spitalul Sfântul Pantelimon acuzate de uciderea cu premeditare a unui pacient.

Până acum, procurorii au date certe cu privire la decesul unui bărbat de 54 ani, căruia medicii urmăriţi penal i-au scăzut intenţionat doza de noradrenalină.

„Având ca scop provocarea decesului unor pacienţi care necesitau terapie intensivă, dar cu privire la care inculpatele apreciau că nu mai este oportună menţinerea în viaţă, acestea au conceput şi pus în executare un plan ce consta în reducerea bruscă a dozei de noradrenalină (substanţă esenţială în terapie intensivă, cu rol în menţinerea tensiunii arteriale), cu consecinţa scăderii tensiunii arteriale, urmată de stop cardio-respirator”, arată procurorii.

Concret, arată procurorii, pe 26 martie, Maria Miron a încercat să-i ia viața unui pacient în vârstă de 54 de ani, în stare foarte gravă, prin reducerea bruscă a dozei de noradrenalină administrată prin injectomat, de la valoarea de 15ml/h, la valoarea de 1ml/h. Cu toate acestea, pacienul nu a decedat ca urmare a intervenţiei unei asistente care a suplinit deficitul de noradrenalină prin perfuzie.

Câteva zile mai târziu, pe 4 aprilie, Maria Miron și Mirela Păiuș au repetat manevra, spun procurorii, iar omul a intrat în stop cardio-respirator în numai 58 minute, pentru ca o oră mai târziu să-i fie declarat decesul.

„La data de 04.04.2024, ora 13:17, inculpatele M.M.A. şi P.M., profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei (acelaşi pacient de 54 de ani, aflat în stare foarte gravă, instabil hemodinamic, având tensiunea arterială de 60/36 mm/Hg), acţionând cu intenţia de a suprima viaţa pacientului, i-au redus doza de noradrenalină administrată prin injectomat, de la valoarea de 20 ml/h, la valoarea de 1ml/h, fapt ce a condus, 58 minute mai târziu, la instalarea stopului cardio-respirator, urmat de decesul pacientului declarat la ora 15:00”, arată procurorii.

Foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii