Stirile zilei

Rusia și Ucraina discută pacea la masa negocierilor, în Istanbul. Turcia cere pace, SUA avertizează asupra masacrului

Vineri, la Istanbul, au avut loc primele tratative directe între reprezentanții Rusiei și Ucrainei de la începutul conflictului armat din 2022, potrivit unei informări oficiale venite din partea Ministerului de Externe de la Kiev. Purtătorul de cuvânt Gheorghii Tîhî a confirmat prezența ambelor delegații, publicând și o fotografie în care delegații celor două state apar așezați la masa negocierilor.

În deschiderea reuniunii, un mediator turc a luat cuvântul – moment transmis de televiziunea publică rusă. Turcia, care joacă rolul de intermediar în acest nou demers diplomatic, a făcut apel la încetarea urgentă a confruntărilor armate.

„Este de o importanţă crucială ca un armistiţiu să fie implementat cât mai curând posibil”, a declarat ministrul de Externe al Turciei, Hakan Fidan. Acesta a subliniat gravitatea prelungirii conflictului: „Fiecare zi de întârziere antrenează noi pierderi (de vieţi) omeneşti”.

De peste Ocean, secretarul de stat american Marco Rubio a cerut oprirea imediată a violențelor. „Masacrul trebuie să înceteze”, a transmis el înainte de începerea negocierilor, conform unei declarații oferite de purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Tammy Bruce.

În aceeași zi, tot la Istanbul, a avut loc o întâlnire între oficiali americani, turci și ucraineni, în cadrul căreia s-a discutat despre „importanţa căutării unei soluţii paşnice a războiului dintre Rusia şi Ucraina”, a mai precizat Tammy Bruce.

În paralel, Kremlinul a indicat că o întâlnire între Vladimir Putin și Donald Trump ar putea juca un rol esențial în deblocarea crizei. „O asemenea întâlnire este cu siguranţă necesară”, a afirmat purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov. Acesta a adăugat că „contactele între preşedinţii Putin şi Trump sunt extrem de importante în contextul rezolvării crizei ucrainene”.

foto: X

Articole Recomandate

Back to top button