Război în UcrainaStirile zilei

Rusia minimizează ideea unui summit în trei între Donald Trump, Vladimir Putin și Volodimir Zelenski

Consilierul președintelui Rusiei Vladimir Putin, Iuri Ușakov, a minimizat ideea organizării unui summit între Donald Trump, Vladimir Putin și Volodimir Zelenski, relatează The Guardian.

Oficialul de la Moscova a declarat că Rusia și SUA au ajuns la un acord cu privire la organizarea unei reuniuni a celor doi președinți. Reprezentanți ai celor două țări urmează să stabilească detaliile concrete ale întâlnirii, cum ar fi locația acesteia.

„Începem acum pregătirile concrete împreună cu colegii noștri americani”, a transmis Iuri Ușakov.

Totuși, afirmațiile sale au scos la iveală un punct de divergență cu SUA în privința celor convenite. În timp ce președintele american Donald Trump a vorbit despre un summit la care să participe și omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, consilierul lui Vladimir Putin a declarat că acest lucru nu a fost discutat în timpul întâlnirii dintre emisarul lui Donald Trump, Steve Witkoff, și liderul de la Kremlin.

„Cât despre o întâlnire tripartită, despre care, dintr-un anumit motiv, Washingtonul vorbea ieri, aceasta a fost doar o mențiune a părții americane în timpul întâlnirii de la Kremlin. Dar acest aspect nu a fost discutat. Partea rusă a lăsat această opțiune complet fără comentarii”, a adăugat acesta.

Articole Recomandate

Back to top button