PoliticRăzboi în UcrainaStirile zilei

Rusia a expulzat un diplomat român UPDATE Precizările MAE

UPDATE Ministerul Afacerilor Externe face primele precizări în cazul diplomatului român expulzat din Federația Rusă.

„MAE informează că Federaţia Rusă a declarat ca persona non grata un membru al echipei Ambasadei României la Moscova, aceasta fiind o măsură la reciprocitate față de declararea ca persona non grata pe teritoriul României, anunțată de MAE român în august 2022, a unui reprezentant al Ambasadei Federației Ruse la București.

MAE reaminteşte că decizia autorităților române a avut în vedere incompatibilitatea activităților persoanei în cauză cu prevederile Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice din 1961 (detalii, aici)”, se arată într-un comunicat al instituției.

Știrea inițială

Federația Rusă a anunțat joi, 8 septembrie, că a cerut unui diplomat român să părăsească teritoriul Rusiei, ca răspuns la expulzarea unuia dintre diplomații săi de la București. Oficialul român a fost declarat „persona non grata”, potrivit Reuters.

Numele membrului personalului ambasadei României expulzat încă nu a fost dezvăluit.

România, ca și alte state membre ale Uniunii Europene, a fost desemnată „țară neprietenoasă” de către Moscova, după ce țara noastră a impus sancțiuni ca represalii la războiul Rusiei în Ucraina.

La începutul acestui an, Rusia și țările UE și-au expulzat reciproc sute de diplomați în urma invaziei din 24 februarie.

CITEȘTE ȘI LIVE Ziua 197 de război / Ucraina a recuperat 400 de km pătrați de teren, într-o contraofensivă în Harkov

Foto: Pixabay

Articole Recomandate

Back to top button