Friday, November 29, 2024
Jurnalism corect


Romsilva scoate la vânzare 2 milioane metri cubi de lemne pentru foc la jumătate din prețul pieței

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 24 octombrie 2024

Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva anunţă, joi, că va pune, în total, la dispoziţia populaţiei, până la finalul acestui an, un volum de circa 2 milioane metri cubi de lemn pentru foc. Prețul este de 296 lei, TVA inclus, în condițiile în care 1 metru cub la firmele private costă și peste 600 de lei.

„În primele nouă luni ale anului, unităţile din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva au vândut populaţiei 1.312.661 metri cubi lemn pentru foc, la un preţ mediu de vânzare de 282 lei/metru cub, fără TVA, apropiat de preţul înregistrat în perioada similară a anului trecut”, a transmis, joi, compania, într-un comunicat de rpesă.

La nivelul Romsilva există în prezent, atât în depozite permanente, cât şi în platformele primare de la locul recoltării, circa 500.000 metri cubi lemn pentru foc care poate fi achiziţionat de populaţie.

„Lucrările de recoltare a lemnului, ca urmare a efectuării operaţiunilor culturale şi a tăierilor de regenerare, continuă şi în această perioadă, astfel încât în acest an se estimează că unităţile din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva vor pune la dispoziţia populaţiei, în total, peste două milioane metri cubi de lemn pentru foc. Preţurile lemnului pentru foc vândut de ocoalele silvice din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva variază, în principal, în funcţie de specie, sortiment şi locul de livrare, şi în majoritatea cazurilor este cel practicat la locul recoltării”, a precizat Romsilva.

Potrivit companiei, unele ocoale silvice pot asigura la cerere, contracost, transportul lemnului la domiciliu precum şi alte servicii, precum secţionatul sau despicatul.

De asemenea, la unele subunităţi se comercializează şi lemn de foc vrac, în saci şi lemn paletizat.

Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva administrează circa 3,13 milioane hectare păduri proprietatea publică a statului, circa 48% din pădurile ţării, şi asigură servicii silvice pentru circa un milion hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate. Toate pădurile proprietatea publică a statului deţin certificarea managementului forestier în standard internaţional.

De asemenea, Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva administrează 22 de parcuri naţionale şi naturale, cu o suprafaţă cumulată de peste 850.000 hectare, precum şi 12 herghelii de stat.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii