Romsilva angajează director interimar pe cinci luni. Înscrierile se încheie pe 18 august; obligatoriu studii superioare și experiență în management silvic

Romsilva a început căutarea unui director interimar, pentru o perioadă de cinci luni, iar persoanele interesate pot trimite dosarele de candidatură până pe 18 august.
”Consiliul de administraţie al Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva anunţă declanşarea procedurii de selecţie pentru ocuparea funcţiei de Director General Provizoriu, pentru un mandat de maximum 5 luni”, a transmis luni Romsilva printr-un comunicat postat pe Facebook.
Conform informațiilor oficiale, mandatul interimar încetează automat în momentul în care este numit directorul general definitiv, în urma finalizării procedurii legale, prevăzute în OUG nr. 109/2011 şi HG nr. 639/2023.
”Procedura se desfăşoară în conformitate cu legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice”, au adăugat reprezentanţii instituţiei.
Termenul limită pentru depunerea candidaturilor este 18 august, ora 16:30.
Detaliile complete ale procesului de selecție și condițiile necesare sunt disponibile pe site-ul oficial al Regiei. Candidaţii trebuie să deţină studii superioare, să fie ingineri silvici cu o anumită gradaţie şi să aibă cel puţin 7 ani experienţă în management.



