Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Românii aleg online vacanțe de Paște: bugete de 2.300 de euro pentru destinații exotice

By Stratulat Anca , in Stirile zilei , at 8 aprilie 2024 Etichete: , ,

Potrivit agenției de turism Eturia, turiștii români au optat pentru rezervări online pentru vacanța de Paște, cu un buget mediu de aproximativ 2.300 euro de persoană/pachet pentru destinații exotice și în jur de 1.000 euro de persoană/pachet pentru destinațiile europene. Cererea a înregistrat o creștere de 50% față de anul precedent, iar solicitarile pentru Paște au început să apară încă din timpul vacanței de Crăciun și Revelion. potrivit news.ro.

”Eturia a lansat, în 2023, două platforme de rezervări online de vacanţe, pentru sejururile exotice si sejururile în Europa. În acest context, pentru vacanţele de Paşte, turiştii români au ales să îşi rezerve vacanţa online, cheltuind un buget pentru o destinaţie exotică, de aproximativ 2.300 euro/ persoană/ pachet, iar în cazul destinaţiilor din Europa, media de preţ este în jurul valorii de 1.000 euro/ persoană/ pachet”, arată compania.

Pentru perioada Sărbătorilor Pascale, agenția de turism Eturia oferă mai mult de 50 de pachete de vacanță cu plecări pe 6 continente. Acestea includ atât vacanțe cu zboruri scurte în Europa, precum Paris, Nisa, Sevilla, Palma de Mallorca sau Madeira, cât și destinații mai îndepărtate, cum ar fi Emiratele, Dubai și Ras al Khaimah, Thailanda, Mexic, Cuba, Seychelles, Mauritius, Peru, Costa Rica, Australia, Jamaica sau Indonezia. Pachetele variază în preț, pornind de la 890 euro/persoană pentru sejururi în Europa și ajungând până la aproape 5.000 euro/persoană pentru circuite de grup cu însoțitor în destinații exotice.

“Observam că tot mai mulţi turişti aleg rezervările online, iar vacanţa de Paste, este vârful de până acum. Dacă ne uităm la date, comparativ cu anul trecut, în acest moment ne apropiem de o creştere de 50%, care vine pe fondul unei oferte generoase care cuprinde mai multe destinaţii disponibile în cele doua platforme, a preţurilor mai mici faţă de o rezervare realizată în mod clasic, dar şi datorită multiplelor variante de călatorie, complet dinamice, puse la dispoziţia clientului. Interesant este faptul că solicitările de Paşte au început să apară încă din perioada vacanţei de Crăciun şi Revelion, ceea ce ne confirmă faptul că românii revin la un comportament de achiziţie mult mai bine planificat”, declară Ana Maria Gherasim, director de vânzări agenţia de turism Eturia.

Există şi zeci de pachete, inclusiv pentru destinaţii exotice, unde tariful nu depaşeşte 2.000 euro/ persoană.

“Ne asteptăm la cifre tot mai bune pe zona de rezervări online, susţinute de creşterea calităţii experienţei clientului în cele două platforme, de oferta mult mai accesibilă şi de miile de pachete dinamice din care clientul poate allege”, declară Ana Maria Gherasim.

foto: pixabay

Comentarii