România va produce drone proprii până la sfârșitul anului. Ministrul Economiei: „Vom avea și RDX și TNT”

Până la sfârșitul anului, România va avea propriile drone și va începe modernizarea liniilor de producție pentru explozibili precum RDX și TNT, a declarat ministrul Economiei, Bogdan Ivan, miercuri, la Palatul Parlamentului.
„În acest moment, ceea ce este sigur până la finalul anului este că vom avea drone produse în România, vom avea RDX și TNT și lucrăm la modernizarea liniilor de producție pentru aceste elemente esențiale. În plus, într-un parteneriat cu o companie internațională, în aproximativ doi ani și jumătate vom avea și propria producție de pulberi. De asemenea, implementăm mecanismul FMS pentru muniție de calibrul 155 mm”, a explicat Bogdan Ivan, conform Agerpres.
Extinderea producției pentru necesitățile Armatei
Ministrul Economiei a subliniat că autoritățile colaborează strâns cu Ministerul Apărării pentru a acoperi cât mai mult din nevoile Armatei Române prin producția internă.
„Lucrăm pe două direcții. Pe de o parte, ne concentrăm pe acoperirea necesarului intern, pe baza comenzilor Ministerului Apărării, care ne-a transmis Planul de înzestrare a Armatei Române. Specialiștii din minister colaborează cu cei din MApN pentru a determina ce putem produce și livra imediat. Pe de altă parte, analizăm unde este necesar să facem investiții, precum la Făgăraș, unde modernizăm linia de producție pentru TNT și RDX, sau la fabrica de pulberi Victoria, unde am finalizat deja procesul de expropriere a terenului. Obiectivul nostru este să extindem capacitățile de producție și să livrăm muniție compatibilă NATO, inclusiv calibrul 155 mm, până la finalul anului”, a precizat Ivan.
România vizează fonduri europene pentru industria de apărare
Bogdan Ivan a discutat și despre posibilitatea ca România să acceseze fonduri din programul SAFE al Uniunii Europene, un mecanism de până la 150 de miliarde de euro destinat consolidării industriei de apărare a blocului comunitar.
„Avem deja o dinamică europeană favorabilă. Analizăm cum putem integra producția națională în mecanismul SAFE, astfel încât România să joace un rol strategic în industria europeană de apărare. Țara noastră are un profil tehnologic avansat, cu expertiză în securitate cibernetică, inteligență artificială și drone – două dintre cele șase direcții prioritare ale acestui program european. Deja am avut întâlniri de lucru cu ministrul Apărării și cel al Finanțelor, iar la sfârșitul săptămânii vom decide termenii și sursele de finanțare pentru aceste inițiative”, a adăugat ministrul Economiei.



