Saturday, July 24, 2021
Jurnalism corect


România trebuie să dea înapoi 80 de milioane de euro din cauza unor nereguli la absorbția fondurilor pentru agricultură / Justiția UE a respins contestația Guvernului Dăncilă

By Matthew Garvey , in Stirile zilei , at 13 septembrie 2020 Etichete: , , , ,

Curtea de Justiție a UE a respins contestația făcută de Guvernul Dăncilă, după ce Uniunea Europeană găsise nereguli cu privire la utilizarea fondurilor europene din agricultură. Statul român trebuie să dea înapoi la UE 80 de milioane de euro.  

În iunie 2018, Comisia Europeană a descoperit nereguli cu privire la utilizarea fondurilor europene din agricultură în perioada 2014-2016 și a aplicat o corecție financiară în cuantum de peste 90 de milioane de euro.

La 13 iunie 2018, Comisia Europeană a adoptat decizia în litigiu prin care a aplicat României o corecție financiară în cuantum total de 90 133 370,64 euro privind, printre altele, pe de o parte, submăsura 1a, având în vedere măsurile aferente Sistemului Integrat de Administrare și Control (IACS), în cadrul „Dezvoltării rurale, FEADR”, pentru exercițiile financiare 2015 și 2016, și, pe de altă parte, submăsurile 3a, 5a, 3b și 4b, având în vedere măsurile care nu sunt legate de suprafață, în cadrul „Dezvoltării rurale, FEADR, axa 2”, pentru exercițiul financiar 2014”, se arată în hotărârea Curții de Justiție Europene.

Guvernul Dăncilă, haos în gestionarea cazului

Guvernul Dăncilă a contestat decizia Comisiei la Tribunalul UE, dar, o întârziere de două săptămâni la depunerea contestației a făcut ca acest lucru să fie inutil.

Tribunalul a statuat, la punctul 32 din ordonanța atacată, că termenul de introducere a acțiunii împotriva deciziei în litigiu începuse să curgă de la notificarea deciziei respective Reprezentanței Permanente a României, intervenită la 14 iunie 2018, iar nu de la publicarea sa în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. În conformitate cu Regulamentul de procedură al Tribunalului, termenul de introducere a acțiunii, inclusiv termenul pentru considerente de distanță, expirase, potrivit Tribunalului, la 24 august 2018 la miezul nopții”, conform CJUE.

În iunie 2019, Radu Cănțar, subsecretar de stat în timpul Guvernului Dăncilă, a depus o contestație în acest caz la Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

CJUE a respins contestația făcută de Guvernul Dăncilă, iar România trebuie să dea înapoi Uniunii Europene suma de 80 de milioane de euro.

Ana Birchall: Cine răspunde?

Fostul ministru al Justiției, Ana Birchall, ridică semne de întrebare cu privire la modul în care fosta guvernare a gestionat întreaga situație.

Cine raspunde pentru plata celor 80 de milioane de euro pe care Romania va trebuit probabil sa-i dea inapoi? Radu Cantar care atat de „profesionist” a fost incat a introdus tardiv actiunea in anulare la Tribunalul UE si apoi s-a ambitionat sa declare si recurs in ciuda tuturor evidentelor ca se va pierde? Sau Victor Negrescu, cel care ii era sef direct, care, impreuna cu Dragnea si Olguta Vasilescu, l-a sustinut sa ajunga in aceasta functie si care i-a si girat aceste actiuni? Sau poate domnul Daea si secretarul de stat Potor de la Ministerul Agriculturii care au insistat in Guvern pentru introducerea actiunilor si acoperirea pagubei aduse statului roman ( desi era evident ca metodologiile de calcul ale APIA erau eronate!). Sau poate doamna Dancila care il tinea in brate pe domnul Cantar ( nu vreau sa imi mai aduc aminte discutiile din sedintele de guvern privind mandatele pentru CJUE😡). Din aprilie 2019 i-am spus doamnei Dancila ca o sa se piarda la CJUE, exact pe aspectele retinute de Curte! Sau ar trebui sa plateasca TOTI!?”, susține Ana Birchall printr-un mesaj postat pe Facebook.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW