România scapă de două proceduri de infringement

Comisia Europeană a clasat două proceduri de infringement care vizau România, a anunțat luni, 17 iulie, ministrul justiției, Alina Gorghiu. Acestea vizau neîndeplinirea de către țara noastră a obligațiilor privind combaterea terorismului și mandatul european de arestare.
Există alte doua acțiuni de infringement pentru care sunt necesare măsuri legislative din sfera de competenta a Ministerului Justiției.
Prima se referă la decizia cadru privind rasismul și xenofobia. La 28 iunie 2023, a fost pus în dezbatere publica proiectul de lege pentru modificarea Codului Penal. În toamna, acesta ar trebui sa între în Parlament, asumat de Guvern, a transmis ministrul justiției.
O alta cauză se referă la dreptul de a avea acces la un avocat în cadrul procedurilor penale și procedurilor privind mandatul european de arestare.
„Vom prezenta în curând soluțiile propuse de specialiști pentru a soluționa și această problemă”, dă asigurări Alina Gorghiu.
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea



