România riscă o corecție financiară importantă din partea Comisiei Europene / Șeful ARF: Primul tren nou de la Alstom trebuie să circule până în decembrie
România ar putea pierde 70 milioane euro, sumă alocată prin Programul Operațional Infrastructură Mare pentru sectorul feroviar, dacă până la finele acestui an nu va fi pus în circulație cel puțin unul dintre cele 37 de trenuri pentru care Autoritatea pentru Reformă Feroviară a încheiat un contract cu firma Alstom, a anunțat vineri, 11 august, șeful instituției, Ștefan Roșeanu.
„o condiție a fost ca o parte a contractului de achiziție a acestor trenuri să fie finanțat prin POIM (Programul Operațional Infrastructură Mare) astfel încât fondurile europene nerambrusabile aferente perioadei anterioare să poată fi folosite și pentru aceste trenuri și banii aceștia, 70 de milioane de Euro să-i putem folosi și pentru altceva pentru feroviar după 1 ianuarie 2024. Altfel, înseamnă că 70 de milioane de Euro ne vor fi tăiați, fie de la proiecte de material rulant, fie de la infrastructură feroviară …sunt 70 de milioane de Euro. Trenul există și este în diferite faze de testare. În baza discuțiilor și a contractelor cu autoritățile de omologare din România și Italia s-a convenit că programul de teste include zona fabricii din Polonia și un inel de teste din Franța unde opt mecanici români vor merge pentru autorizare. În jurul datei de 1 decembrie, la momentul recepție trebuie să fie și actele de autorizare pentru circulație pe rețeaua din România. Sfârșit de noiembrie se livrează trenul, dar este un produs complex, nu e ca o mașină când o cumperi din showroom. O echipă trebuie să ia și să verifice toate actele”, a explicat șeful ARF, Ștefan Roșeanu, într-o intervenție la B1 TV, potrivit Economedia.ro.
Autoritatea pentru Reformă Feroviară a încheiat, în martie 2022, cu subsidiara din România a gigantului francez Alstom un contract pentru furnizarea a 20 de trenuri electrice de lung parcurs. Șase luni mai târziu, ARF a suplimentat comanda către Alstom pentru alte 17 trenuri.
Valoarea totală a contractului pentru achiziția celor 37 unități electrice multiple și serviciile de mentenanță aferente acestora pentru o perioadă de 15 ani se ridică la 2,42 miliarde lei fără TVA.
Termenul de livrare a primului tren, conform contractului, este la finalul anului 2023, în vreme ce cel pentru furnizarea pachetului complet de 37 de rame până la finalul anului 2024.
Viteza maximă de rulare a ramelor electrice este 160 km/h, acestea fiind compuse din șase vagoane (două vagoane de capăt cu cabine de conducere și patru vagoane intermediare) și asigură 351 locuri pe scaune. Unitățile dispun de un sistem de semnalizare și siguranță ERTMS nivel 1 și 2, sistem național PZB90 și sunt prevăzute cu sisteme de climatizare, conexiune wi-fi, spații pentru bar/bistro și pentru călători cu dizabilități, precum și o zonă destinată distribuirii automate de bilete și aparate de compostat.
Ramele electrice RE-IR vor conecta capitala cu principalele centre urbane ale țării, dar vor facilita și conexiunile inter-regionale, contribuind la asigurarea mobilității, scăderea timpilor de călătorie şi îmbunătățirea nivelului general al serviciilor publice prestate pentru transportul public pe calea ferată.
Comentarii