România, între furtuni, ploi și caniculă. Noi avertizări de la meteorologi-HARTĂ
Meteorologii au emis, joi, 6 iulie, două avertizări Cod portocaliu și galben de ploi torențiale și vijelii pentru cea mai mare parte din țară. În același timp, în sudul și estul țării va fi caniculă, cu temperaturi care vor fi cuprinse între 33 și 37 de grade.
Astfel, de astăzi de la ora 12.00 și până vineri, 7 iulie, la ora 10.00, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Oltenia, Moldova, precum și în vestul și nordul Munteniei va fi în vigoare o avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică.
Potrivit ANM, perioadele cu atmosferică accentuată se vor manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (viteze în general de 55…65 km/h), vijelii și grindină. În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor fi de 20-25 l/mp și izolat peste 40 l/mp.
Fenomene specifice instabilității atmosferice vor fi vineri în majoritatea zonelor, iar pe parcursul zilei de sâmbătă, 8 iulie, aria acestora se va restrânge către regiunile sudice.
Avertizare meteo de caniculă și disconfort termic
Joi, 6 iulie, disconfortul termic va fi ridicat în regiunile sudice și estice, astfel încât indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și local va depăși pragul critic de 80 de unități.
Va fi caniculă în cea mai mare parte a Munteniei, vestul Dobrogei și în jumătatea de sud a Moldovei, zone unde temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 37 de grade.
Vineri, 7 iulie, disconfortul termic va fi în continuare ridicat în regiunile sudice, astfel încât indicele temperatură-umezeală (ITU) va mai atinge pe arii restrânse pragul critic de 80 de unități.
Sursă foto: ANM
Comentarii