Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

România condamnată de CJUE pentru că nu a închis depozite de deșeuri neautorizate. Cât trebuie să plătim

By Florea Eva , in Stirile zilei , at 14 decembrie 2023 Etichete: , ,

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis joi, 14 decembrie, condamnarea României la plata a 1,5 milioane de euro pentru că nu a închis depozite de deșeuri neautorizate. Prin hotărârea sa, Curtea prevede și penalități cu titlu cominatoriu de 600 de euro pe depozit de deșeuri și pe zi de întârziere.

Într-o hotărâre pronunțată în anul 2018, Curtea constatase deja că România a încălcat dreptul Uniunii, care urmărește să prevină sau să reducă efectele negative asupra mediului produse de activitățile de depozitare a deșeurilor.

Astfel,  Curtea a stabilit că România a încălcat obligația de a opri depozitarea deșeurilor și de a închide 68 de depozite de deșeuri a căror exploatare nu era autorizată.

” În hotărârea sa, Curtea de Justiție constată că România nu a închis încă 31 de situri neautorizate pentru exploatare. Ea obligă România la plata unei sume forfetare de 1,5 milioane de euro și a unei penalități cu titlu cominatoriu de 600 de euro pe depozit de deșeuri și pe zi de întârziere”, conform Hotărârii Curții.

În anul 2022, constatând că România nu s-a conformat încă hotărârii din 2018, Comisia Europeană a inițiat o nouă acțiune pentru constatarea neîndeplinirii obligațiilor.

La stabilirea cuantumului penalității cu titlu cominatoriu, Curtea ia în considerare gravitatea încălcării, durata acesteia și capacitatea de plată a României.

Prin urmare, aplicarea incompletă a hotărârii din 2018 generează un risc semnificativ de poluare și poate avea consecințe grave asupra sănătății umane, în special prin eliberarea de substanțe chimice nocive în sol, aer și apă. În plus, neîndeplinirea obligațiilor persistă de mai mult de patru ani, reprezentând o perioadă considerabilă.

Din cauza riscului pe care neîndeplinirea acestor obligații îl implică pentru mediu și sănătatea umană, și în scopul prevenirii repetării unor încălcări similare, Curtea impune României plata unei sume adaptate împrejurărilor.

 

Foto: Inquam Photos / George 

Comentarii