Sunday, May 26, 2024
Jurnalism corect


România blochează programul de investiții al Guvernului maghiar în Transilvania

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 26 februarie 2023 Etichete: , ,

România nu și-a dat acordul la nici un nivel pentru ca Ungaria să deruleze în Transilvania programe de investiții, așa cum s-a întâmplat în ultimii ani, a transmis pentru G4Media biroul de presă al Ministerului Afacerilor Externe.

Răspunsul a venit după ce Mónika Kozma, șefa Fundației Pro Economica, care supervizează programul de investiții al guvernului maghiar în Transilvania, a declarat în februarie că Ungaria vrea demararea unui astfel de program în nord-vestul României.

„Nu a fost încheiat niciun acord bilateral, la niciun nivel, între România și Ungaria, pentru derularea de către statul ungar de programe de finanțare pe teritoriul României. În absența unui astfel de acord, nu există consimțământul părții române pentru derularea de către partea ungară a unor astfel de programe în România”, au declarat pentru G4Media reprezentanții Ministerului de Externe.

Monika Kozma declarase pentru publicația Kronika că ”este încă nevoie de un acord româno-ungar pentru a lansa programul. Negocierile sunt în curs de desfășurare în acest sens”.

Negocierile privind continuarea programului de dezvoltare economică a Transilvaniei au început odată cu precedentul guvern de la București, care a impus condiții diferite pentru investițiile economice maghiare în Transilvania.

Legăturile UDMR cu Budapesta

UDMR e în continuare adepta unui joc politic dublu: se bucură de avantajele prezenţei la putere în România, prin funcţii şi influenţă, dar ezită să ia distanţă de Budapesta, loc de unde sunt pompate fondurile către fundaţiile apropiate Uniunii, nota ziarul Adevărul într-o analiză publicată în luna august 2022.

Către ONG-urile UDMR sau apropiate de Uniune vin de câţiva ani fonduri consistente furnizate de Guvernul de la Budapesta. Principala resursă e Fondul Bethlen Gabor al Guvernului ungar.

Potrivit publicaţiei independente „Atlatszo Erdely”, care constant a investigat aspectul fondurilor care vin de la Budapesta pentru comunitatea maghiară din Transilvania şi pentru fundaţiile din jurul UDMR, apogeul a fost în 2020, când 365 de milioane de euro ar fi plecat spre Transilvania.

Pe de altă parte, potrivit datelor pentru 2021, ar fi fost date doar 91,5 milioane. Printre fundaţiile din siajul UDMR sunt Fundaţia Communitas, Fundaţia pentru Şcoală, Fundaţia Pro Economica sau Fundaţia Eurotrans (ultima fiind condusă de şeful de cabinet al lui Kelemen Hunor). De asemenea, preşedintele executiv al UDMR, Balazs Attila, este membru al Consiliului de Administraţie al Pro Economica, o fundaţie care a dat drumul la un program de dezvoltare economică a Transilvaniei, cu sprijin de la Guvernul Ungariei. Tot în acel CA este şi Novak Levente (vicepreşedinte al UDMR – Departamentul pentru organizaţii teritoriale). De altfel, banii Budapestei au mers şi în domenii mai vizibile pentru publicul larg, cum e fotbalul, clubul Sepsi OSK fiind deţinut de Sepsi OSK S.A., o societate pe acţiuni care s-a bucurat fondurile venite direct de la Executivul de la Budapesta.

Sursa foto: Inquam Photos / Laszlo Beliczay

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW