Monday, May 20, 2024
Jurnalism corect


România a semnat acorduri cu Republica Moldova pentru construirea şi modernizarea a trei poduri peste Prut

By Dragomir Georgiana , in Republica Moldova , at 14 septembrie 2023 Etichete: , ,

Guvernul a adoptat, joi, 14 septembrie, trei hotărâri care aprobă acordurile cu Republica Moldova privind construirea unui nou pod peste Prut între localităţile Albiţa şi Leuşeni, dar şi modernizarea a două poduri existente peste Prut.

În prezent, între cele două localităţi există un pod construit în anul 1958, care nu a fost consolidat la o clasă superioară de încărcare.

Noul pod va corespunde cerinţelor determinate de creşterea traficului înregistrat la acest punct de trecere a frontierei între localităţile Albiţa (România) şi Leuşeni (Republica Moldova,) în concordanţă cu actualele norme tehnice în construcţii, prin asigurarea gabaritului de liberă trecere la nivelul căii, a capacităţii portante la clasa de încărcare actuală, a circulaţiei rutiere în regim de siguranţă şi confort, la vitezele recomandate pentru condiţiile date, cu asigurarea durabilităţii pe durata de exploatare, conform sursei citate.

De asemenea, au fost aprobate lucrările pentru construirea podul rutier peste râul Prut, la frontiera între cele două state, între localităţile Sculeni (România) – Sculeni (Republica Moldova), semnat la Chişinău, la 9 mai 2023. Astfel, acest Acord prevede modernizarea podului peste Prut care face legătura între localităţile Sculeni (România) şi Sculeni (Republica Moldova).

Reprezentanții Guvernului spun că acest pod  se află într-o stare de degradare, fiind construit în anul 1964, pe amplasamentul unui pod vechi.

Pe durata executării lucrărilor, circulaţia se va executa pe o variantă provizorie de circulaţie, propusă a fi realizată în aval de podul existent. Finanţarea lucrărilor de modernizare şi întreţinere a podului propriu-zis, împreună cu infrastructura conexă de pe teritoriul său vor fi asigurate de la bugetul României şi de la cel al Republicii Moldova.

Acordul convenit cu Republica Moldova a fost semnat de către cele două părţi în cadrul ceremoniei de semnare care a avut loc la Chişinău, la 9 mai 2023.

Modernizarea podului rutier peste râul Prut

Executivul  a aprobat construirea  podului rutier peste râul Prut, la frontiera între cele două state, între localităţile Oancea (România) – Cahul (Republica Moldova), semnat la Chişinău, la 9 mai 2023.

Podul rutier peste râul Prut, între localităţile Oancea (România) şi Cahul (Republica Moldova), la frontiera între cele două state, va fi modernizat, a hotărât Guvernul, aprobând Acordul semnat în acest sens, la Chişinău, la 9 mai 2023.

Podul a fost construit în anul 1964 pe amplasamentul unui pod vechi. În luna martie 2022 a fost realizată o expertiză tehnică, în urma căreia s-a constatat că podul se află într-o stare tehnică nesatisfăcătoare, fiind necesare lucrări de reabilitare şi consolidare, mai arată comunicatul de presă al Executivului.

Pe durata executării lucrărilor, circulaţia se va face pe un pod provizoriu, situat pe o variantă de circulaţie locală, în amonte de podul existent. Vor fi luate măsuri care să asigure fluidizarea traficului de-a lungul infrastructurii rutiere de acces de pe teritoriul fiecăruia dintre cele două state.

România asigură finanţarea lucrărilor pentru modernizarea şi întreţinerea podului propriu-zis, împreună cu infrastructura conexă de pe teritoriul său, transmit oficialii Guvernului.

Sursă foto: Guvernul României 

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW