Tuesday, May 21, 2024
Jurnalism corect


România a intervenit în favoarea Ucrainei în procesul în care Rusia este acuzată de genocid

By Matthew Garvey , in Război în Ucraina Stirile zilei , at 13 septembrie 2022 Etichete: , , , , , ,

România a depus marți, 13 septembrie, Declarația de Intervenție în procesul deschis de Ucraina la Curtea Internațională de Justiție, prin care acuză Federația Rusă de genocid, se arată într-un comunicat transmis de Ministerul de Externe.

Declarația cuprinde elemente precum temeiul potrivit căruia România este parte la Convenția privind prevenirea și reprimarea crimei de genocid, identificarea prevederilor Convenției vizate de intervenția României, expunerea interpretării susținute de România în privința acestor prevederi, lista documentelor invocate în sprijinul poziției României”, a explicat MAE.

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, va reprezenta România la audieri în fața judecătorilor Curții Internaționale de Justiție, ajutat de directorul general pentru afaceri juridice din MAE și ambasadorul României în Regatul Țărilor de Jos.

Decizia României de a interveni în aceste proceduri, inclusiv prin rolul de Agent asumat de șeful diplomației române, reflectă, o dată în plus, încrederea părții române în rolul fundamental pe care instrumentele dreptului internațional și cadrul instituțional specific al justiției internaționale, în care Curtea Internațională de Justiție, organul principal judiciar al ONU, ocupă un loc proeminent, îl au, în scopul menținerii și restabilirii păcii și securității internaționale”, se mai arată în comunicatul citat.

MAE amintește că, în timpul vizitei ministrului ucrainean de Externe la București, Dmytro Kuleba i-a cerut lui Bogdan Aurescu să intervină în cadrul procesului de la Haga.

Pe lângă România, Letonia, Lituania, Noua Zeelandă, Regatul Unit, Germania, SUA și Suedia au mai depus Declarația de Intervenție.

Procesul a fost deschis de Ucraina pe 26 februarie, la 2 zile de la momentul în care Vladimir Putin a anunțat că armata rusă va invada țara vecină.

Ucraina a reclamat faptul că Federația Rusă a invocat, în mod fals, comiterea de către Ucraina a unor acte de genocid în regiunile Luhansk și Donetsk, pentru a justifica recunoașterea așa-numitelor R.P. Donetsk și R.P. Luhansk, precum și pentru a desfășura o așa-zisă „operațiune militară specială” împotriva Ucrainei.

În baza acestor acuzații false, Federația Rusă este angajată, în prezent, într-un proces de invazie militară a Ucrainei, care are ca efecte încălcări grave și pe scară largă ale drepturilor omului și dreptului internațional umanitar”, sunt argumentele Ucrainei, potrivit MAE.

Curtea Internațională de Justiție (CIJ) a cerut, pe 16 martie, ca Federația Rusă să suspende imediat acțiunile militare începute pe 24 februarie.

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] Find More here on that Topic: mainnews.ro/romania-a-intervenit-in-favoarea-ucrainei-la-curtea-internationala-de-justitie/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW