Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

România a început demersurile pentru operaționalizarea certificatului verde folosit la nivel european / Secretar de stat: E un proces amplu, sunt chestiuni tehnice la care trebuie lucrat

By Matthew Garvey , in Stirile zilei , at 27 aprilie 2021

Valeriu Gheorghiță a afirmat, marți, că România a început demersurile pentru operaționalizarea certificatului verde de vaccinare, ce ar urma să faciliteze deplasarea cetățenilor Uniunii Europene în statele membre, în contextul pandemiei de coronavirus.

Coordonatorul Campaniei de vaccinare a fost întrebat în conferința de presă de marți dacă România a început demersurile pentru operaționalizarea certificatului verde de vaccinare.

Da. (…) Vorbim de certificatul verde folosit la nivel european”, a spus medicul Valeriu Gheorghiță.

Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății, a precizat că e un demers comun al mai multor instituții, printre care ministerul de resort, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Externe, INSP și STS.

Este un demers european şi România a început de mai mult timp… mă rog, e un proces de pregătire mai amplu, sunt chestiuni tehnice la care trebuie lucrat”, a adăugat Andrei Baciu.

Prin „certificatul verde de vaccinare”, o persoană ar urma să dovedească în toate statele membre ale Uniunii Europene că a fost vaccinată împotriva COVID-19, că a fost testată negativ la infecția cu SARS-CoV-2 sau că s-a vindecat recent în urma infectării cu coronavirus.

Comisarul european pentru Justiție, Didier Reynders, afirma, pe 13 aprilie, că certificatul ar urma să fie demarat ca proiect pilot la începutul lunii iunie, pentru a putea intra în vigoare la sfârșitul aceleiași luni.

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] Find More Information here to that Topic: mainnews.ro/romania-a-inceput-demersurile-pentru-operationalizarea-certificatului-verde-folosit-la-nivel-european-secretar-de-stat-e-un-proces-amplu-sunt-chestiuni-tehnice-la-care-trebuie-lucrat/ […]

  • … [Trackback]

    […] Read More to that Topic: mainnews.ro/romania-a-inceput-demersurile-pentru-operationalizarea-certificatului-verde-folosit-la-nivel-european-secretar-de-stat-e-un-proces-amplu-sunt-chestiuni-tehnice-la-care-trebuie-lucrat/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *